Ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 26/2024 privind ordinul de protecție, s-a extins posibilitatea emiterii unui ordin de protecție provizoriu față de orice persoană care va comite acte de violență, indiferent dacă între părțile implicate există sau nu un grad de rudenie prevăzut de lege.

În baza acestui nou act normativ care a intrat deja în vigoare au fost redefinite faptele care se circumscriu sintagmei de ”acte de violență”, după cum urmează:

  1. orice lovire sau act de violență cauzatoare de suferințe fizice;
  2. orice act de violență de natură sexuală;
  3. amenințarea unei persoane cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare ilicite îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere;
  4. fapta repetată de urmărire a unei persoane, fără drept sau fără un interes legitim ori de supraveghere a locuinței, a locului de muncă sau a altor locuri frecventate de către aceasta ori efectuarea de apeluri telefonice sau alte tipuri de comunicări prin mijloace de transmitere la distanță care, prin frecvență, conținut sau momentul în care sunt emise creează temere, precum și alte acțiuni cu efect similar;
  5. orice act de hărțuire online, mesaje online instigatoare la ură, urmărire online, amenințări online, publicarea neconsensuală de informații și conținut grafic intim, accesul ilegal la comunicații şi date private și orice altă formă de utilizare abuzivă a tehnologiei informației și a comunicațiilor, cu scopul de a umili, speria, reduce la tăcere victima;
  6. încercarea de a determina sau determinarea unei persoane prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declarații, să îşi retragă declarațiile, să dea declarații mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară;
  7. orice alte acte de violență fizică sau psihică ce pun în pericol viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea unei persoane.

În consecință, în raport de noile prevederi legislative care reglementează faptele de violență și necesitatea protejării drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, la data de 02 august 2024 Ministerul Afacerilor Interne a pus în procedura de transparență decizională Proiectul ordinului viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, privind stabilirea modalității de gestionare de către polițiști a cazurilor privind actele de violență.

Ordinul cuprinde o serie de dispoziții ce stabilesc structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne care sunt competente să realizeze intervenția la evenimente de violență, fără a necesita antrenarea unor resurse suplimentare, stabilindu-se în sarcina polițiștilor o nouă obligație, aceea de a efectua o evaluare a riscului generat de violență, în situația în care victima a formulat o cerere pentru emiterea ordinului de protecție provizoriu, indiferent de modul în care iau la cunoștință despre eveniment.

Totodată, sunt stabilite obligațiile polițiștilor pentru a asigura executarea măsurilor de protecție ce pot fi dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, cu excepția obligării agresorului de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere (măsură prevăzută la art. 5 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 26/2024 privind ordinul de protecție) întrucât aceasta se realizează doar în condiţii anume stabilite privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuțional penale.

Practic, polițiștii nu vor putea dispune prin ordinul de protecție provizoriu emis în temeiul Legii nr.26/2024 obligația ca agresorul să poarte un dispozitiv electronic de supraveghere până la modificarea legislației în sensul utilizării Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică și pentru supravegherea respectării acestei obligații.

Din punct de vedere teoretic, statul român ne arată că depune diligențe pentru protejarea cetățenilor, însă din practică vă putem spune că nici până la acest moment, la nivel național, nu este rezolvată problema legată de situația locativă a agresorilor pentru care se impune evacuarea din locuință și care nu au posibilitatea ca în toiul nopții să-și asigure cazarea, existând în continuare riscul iminent ca aceștia să revină la domiciliul victimelor fără a putea fi depistați în timp util. Prin prisma prevederilor din proiectul de ordin pus în transparență decizională situația este rezolvată doar teoretic, cupă cum puteți observa mai jos:

Art. 11 – (1) În situația în care a fost dispusă măsura prevăzută la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 26/2024, iar agresorul declară că nu are asigurată cazarea din altă sursă, polițistul care a emis ordinul de protecție provizoriu îl informează de îndată pe agresor cu privire la dreptul de a solicita găzduirea în cadrul centrelor rezidențiale pentru persoanele fără adăpost sau al adăposturilor de noapte.

(2) Dacă agresorul nu dorește să beneficieze de cazarea pusă la dispoziție potrivit alin. (1) și optează să locuiască la o altă persoană, polițistul care a emis ordinul de protecție provizoriu îi va solicita să dea o declarație privind adresa la care va locui și persoana care îi va asigura cazarea.

Cu privire la aceste aspecte, în ultimii 2 ani foarte mulți colegi din teritoriu ne-au semnalat că nu au cunoștință ca la nivelul județelor unde își desfășoară activitatea să existe centre rezidențiale pentru persoane fără adăpost sau adăposturi de noapte unde să fie cazați autorii unor fapte de violență sau că ori de câte ori solicită informații de la nivelul Direcțiilor de Asistență Socială li se comunică faptul că nu există astfel de centre în cadrul cărora să poată fi cazați acești agresori.

În aceste condiții, vă rugăm să faceți un exercițiu de imaginație asumându-vă rolul de polițist și că sunteți membru în singura patrulă de poliție ce acționează într-o noapte pe raza a 10 comune, interveniți la un eveniment în cadrul căruia a fost comis un act de violență între 2 persoane fără vreun grad de rudenie și se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu, în condițiile în care:

  • este necesară evacuarea agresorului;
  • agresorul nu are rude sau prieteni care să îi asigure cazare;
  • agresorul nu are resurse financiare necesare pentru a se caza la o pensiune/hotel;
  • pe raza județului, conform informațiilor transmise de către angajații Direcției de Asistență Socială nu există centre disponibile pentru a asigura cazarea unui agresor;
  • legislația nu permite la acest moment ca unui astfel de agresor să-i fie montat un dispozitiv de monitorizare electronică;
  • în tot acest timp primiți și alte apeluri prin 112 în care sunt semnalate alte evenimente grave pe raza celorlalte comune la care trebuie să interveniți.

Aceste mențiuni au rolul de a vă ajuta să vă creați o imagine de ansamblu asupra eforturilor pe care colegii noștri din stradă le întreprind pentru a asigura protecția cetățenilor în condițiile în care, din punct de vedere administrativ, statul român mai are de lucrat pentru a asigura un mod de acțiune integrat între Poliție și diversele autorități ale administrației publice locale.

În situația în care aveți sugestii sau observații pe marginea Proiectului de ordin al viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, privind stabilirea modalității de gestionare de către polițiști a cazurilor privind actele de violență, așteptăm să ni le transmiteți până la data de 07.08.2024 la adresa de e-mail sindicateuropol@gmail.com

CONSULTĂ AICI PROIECTUL DE ACT NORMATIV!

CONSULTĂ AICI REFERATUL DE APROBARE!

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Ce riscă persoanele care comit acte de violență

Distribuie

2 răspunsuri

  1. Vor paraliza Poliția Română cu această lege totalmente aberantă. Nu mai făceam față așa cu cazurile de violență domestică, acum că suntem ” gărzi de corp” la orice nenorocit care a chiulit de la sală sau de la antrenamente de autoapărare… vă spun sigur că nu facem decât să privăm cetățenii români de protecția și siguranța cuvenită în dauna unor provocatori care nu au demnitate și bărbăție.

  2. de unde personal?, cand defcicitul de personal este de 22%,! 4700 ofiteri aproxmativ si in jur de 12000-14000 de agenti.
    Au spus ca vor mari schema de personal care sa intervina la cazurle de monitorzare electronica conform SIME. In ce judet s-a aplcat dispoztia 14 concret?
    Va rog sa aveti in vedere aceste aspecte.
    O sa cada pe agenti de OP, o singura patrula si la interventi si al SIME.

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.