În cursul zilei de ieri, unitățile subordonate IGPR au fost informate cu privire la cifrele în limitele cărora pot fi formulate propuneri de avansare în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim, cu prilejul zilei de 1 Decembrie care reprezintă Ziua Națională a României.
Criteriile ce statuează acest tip de avansare sunt prevăzute de art. 2 alin. 2 din Anexa nr. 6 la OMAI nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale Ministerului Afacerilor Interne, astfel:
Avansarea poliţistului, la împlinirea stagiului minim în grad profesional, se face la dată de 25 martie a anului în curs, iar avansarea acestuia înaintea împlinirii stagiului minim se poate realiza de Ziua Naţională a României – 1 Decembrie sau în tot cursul anului, pentru merite excepţionale, dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a îndeplinit jumătate din stagiul minim al gradului profesional pe care îl deţine;
este apreciat în această perioada cu calificativul de cel puţin „bine”;
postul pe care este încadrat în statul de organizare este prevăzut cu grad profesional superior celui pe care îl deţine;
a absolvit studiile sau/şi cursurile prevăzute de lege.
Ca și excepție, în situaţii temeinic justificate, cu aprobarea ministrului afacerilor interne, poliţistul poate fi avansat în gradul profesional următor, fără a îndeplini jumătate din stagiul minim al gradului profesional pe care îl deține.
Un aspect important al acestei informări este reprezentat de faptul că la formularea propunerilor, șefii de unități vor trebui să urmărească realizarea unui echilibru în ceea ce privește selecționarea ofițerilor și agenților de poliție care fac obiectul analizei astfel încât minim jumătate din numărul indicatorilor alocați să fie repartizați pentru avansarea agenților de poliție, principiu care va fi respectat în limita structurii de personal existent.
Toate unitățile teritoriale de poliție, anterior emiterii actului administrativ de avansare în gradul profesional următor, vor realiza demersurile necesare pentru efectuarea verificărilor de integritate profesională de către structura de specialitate, fișa de evaluare fiind întocmită pentru perioada 01.01. – 25.11.22024, iar ulterior vor transmite propunerile nominale către Direcția Management Resurse Umane din cadrul IGPR.
Elementul de noutate cu privire la modalitatea de evaluare este reprezentat de modificarea adusă OMAI nr. 140/2016 prin OMAI nr. 200/2004, respectiv că în privința obținerii datelor cuprinse la lit. a) modulul C al formularului de evaluare, vor fi consultate structurile de pregătire profesională competente.
Am primit deja sesizări din partea colegilor din structurile de ordine publică și circulație rutieră, care semnalează că unii șefi nemijlociți și-au stabilit dinainte „favoriții” pentru avansare, ignorând criteriile obiective. În acest context, atragem atenția asupra importanței desfășurării unor ședințe transparente, în care să fie prezentate notele de fundamentare ale propunerilor.
Facem un apel către toți membrii noștri să sprijine liderii sindicali prin furnizarea informațiilor necesare, astfel încât să ne asigurăm că avansările vor recompensa meritul și performanța măsurabilă, nu favorurile sau relațiile personale.
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului Europol