Care dintre noi urmează?!

Iată că, din păcate în #Luna_fără_filtru, vă mai prezentăm un caz în care  un polițist a fost victima, fără a ne feri să o spunem, unei infracțiuni de ultraj, un cuvânt mult prea greu de auzit, darămite de rostit pentru șefii din poliția română.

În noaptea de 28/29.12.2017 autoturismul personal al unui agent de poliție din cadrul Poliției Mun. Tg-Mureș, Biroul Rutier a fost incendiat in fața blocului în care locuiește. Modul de operare, respectiv spargerea geamului urmat de incendiere cu ajutorul unor substanțe inflamabile, arată faptul că evenimentul nu a fost o întâmplare fiind vorba clar de un atac direct asupra mașinii polițistului.

În acest moment polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale desfășoară activități specifice cu privire la fapta comisă pentru a identifica și trage la răspundere penală autorii. Colegul nostru își desfășoară activitatea într-un mod exemplar, fiind cunoscut ca un profesionist, lucru demonstrat prin felul în care și-a exercitat atribuțiile de serviciu, aplicând legea în mod egal, corect, chiar dacă a avut de-a face inclusiv cu persoane influente exemplu fiind evenimentul mediatizat din luna septembrie anul acesta când l-a încătușat pe celebrul cardiolog dr. Benedek Imre după ce acesta l-a ultragiat.

Vă aducem aminte că acest incident se întâmplă la nicio săptămână de când un alt polițist era aproape să fie linșat cu o macetă tot în timpul în care se afla în afara orelor de program. Ne exprimăm îngrijorarea cu privire la siguranța polițiștilor și considerăm aceste fapte săvârșite în timpul liber al acestora fiind deosebit de grave întrucât aceștia sunt puși în imposibilitatea de a se putea apăra neavând dotarea necesară asupra lor, iar victime pot fi inclusiv membrii familiilor.

Această creștere alarmantă a cazurilor de ultraj ne indică tupeul avut de cei ce comit astfel de fapte, neavând nicio frică știind că pot scăpa cu pedepse ușoare sau chiar fără. Din păcate cei responsabili cu înăsprirea autorității polițistului sunt total pasivi, dau dovadă de lipsă de interes în ceea ce privește siguranța noastră și a familiilor noastre, suntem trimiși carne de tun, condiții în care nu ne mai rămâne decât să ne întrebăm : CARE DINTRE NOI URMEAZĂ?

Viitorul ne aparține!

Szakacs Emanuel, Președinte Filiala Mureș a Sindicatului EUROPOL

 

 

Sindicatul EUROPOL: Care dintre noi urmează?!

Distribuie

Un răspuns

  1. Si in seara de 21.12.2017 orele 03:30 Ap Jdirea Petrica -Mircea din cadrul Ipj Constanta, Pol mun Constanța- Secția 2 masina i-a fost distrusa de 3 indivizi pe motiv de gelozie..autorii au venit de la 150km de Constanta pentru a savarsii fapta!!.paguba se ridica la 12.000lei.

Dă-i un răspuns lui stefan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută