Când se vor acorda salariile ”de excelență” pentru polițiști

După o perioadă de incertitudine cu privire la acordarea majorărilor salariale pentru lucrări de excepție sau misiuni speciale, ministrul afacerilor interne a aprobat nota raport referitoare la acestea, astfel că zilele acestea vor fi analizate  propunerile pentru acordarea acestora, urmând ca cel târziu săptămâna viitoare să fie aprobată lista cu polițiștii care vor beneficia în următoarele 6 luni de acest drept.

Dacă pentru polițiștii de penitenciare care fac parte din aceeași familie ocupațională,  condițiile de acordare sunt stabilite prin act normativ care este public, pentru polițiștii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, acestea sunt secretizate pentru a nu avea acces la ele polițistul de rând. Aceste condiții  sunt similare pentru ambele categorii și așa cum reiese din actul normativ public al colegilor din penitenciare, trebuie îndeplinite următoarele criterii: cunoștințe profesionale și abilități, calitatea, operativitatea  și eficiența activităților desfășurate, perfecționarea pregătirii profesionale, capacitatea de a lucra în echipă, comunicare, disciplină, rezistența la stres și adaptabilitate.

În momentul de față premiile de excelenta sunt acordate cu preponderență șefilor, procentele cele mai mari, de 40-50% sunt acordate celor cu salariile cele mai mari, notele de fundamentare sunt formale și de multe ori sunt întocmite după nominalizarea beneficiarilor, iar lista beneficiarilor salariilor de lucrări de excepție este „secretă”.

La ședințele privind acordarea acestor majorări salariale este necesară și prezența organizațiilor sindicale pentru transparentizare, fapt pentru care ne dorim stabilirea unui mecanism obiectiv de acordare, în special pentru structurile operative, care sa fie convenit împreună cu sindicatele, analizarea propunerilor și a notelor de fundamentare în sistem încrucisat, fără ca șeful care analizează să cunoască numele polițistului propus și de asemenea publicarea beneficiarilor și a notelor de fundamentare pentru a reprezenta un exemplu pe care sa îl urmeze și ceilalți polițiști.

Ministerul Afacerilor Interne a dispus ca majorările să fie acordate în proporție de maxim 30% pentru structurile suport    (din care maxim 40% funcții de conducere și 60% funcții de execuție) și minim 70% pentru structurile operative (din care maxim 40% pentru funcții de conducere și minim 60% pentru funcții de execuție).

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

 

 

Sindicatul EUROPOL: Când se vor acorda salariile ”de excelență” pentru polițiști

Distribuie

5 răspunsuri

  1. Majorare de 50% pentru șefi, care oricum au salarii mult mai mari, și 30% sau 40% pentru restul cu salarii mult mici.

  2. Cu părere de rău constat că și domnul ministru Vela ne dezamăgește ca și predecesorii săi ! Începuse în forță cu idei și proiecte foarte bune , însă pe parcurs “s-a sucit” . Exemplu :
    1) – a zis că desființează secțiile rurale – a renunțat la idee ;
    2) – a zis că sporul pt.condiții grele de muncă va fi la fel pt.toți polițiștii indiferent de grad și funcție – a renunțat la idee ;
    3) – a zis că șefii vor avea mandate de max. 4 ani – a renunțat la idee ;
    4) – a zis că vor fi reorganizări în sensul că din cei foarte mulți de la birouri, vor trece în operativ în stradă – a renunțat la idee ;
    5) – a zis că va rezolva problema deficitului de personal pentru structurile de la judiciar și criminalistică unde programul de lucru este că în anii ’90 (asiguri permanență de la domiciliu) – a renunțat la idee ;
    6) – a zis că aceste salarii de excelență vor fi acordate pe criterii obiective și anume polițiștilor care prind hoți , nu acelor persoane care” lucrează în poliție” – a renunțat la idee .
    Ne-am dezumflat cu toții !
    Chiar am crezut că se va termina cu nedreptatea în acest minister, dar se pare că așa va fi în continuare !

  3. De regulă, agenții de politie care conform fișei postului, desfășoară activități specifice muncii de politie, conform comisiei instituite pentru aprobarea salariilor de excelentă, nu merita a fi remunerați, ci doar unii care muncesc la Politie, (cei ce au 1-2 ani de poliție, încadrați pe funcții operative și desfășoară activități de arhivă, prin birouri sau secretariat), cei care wichendurile și toate sărbătorile le petrec cu familiile și care nu s-au ridicat vreodată de la masă sau au fost treziți în plină noapte, pentru a se prezenta la serviciu.
    Mulțumesc!

  4. Este clar! Nu ne mai facem bine niciodată. Suntem “condamnați” să fim sclavi moderni…
    Ministru Vela este doar o velă care nu rezista la furtuni și care își schimbă orientarea după cum bate vântul…

Dă-i un răspuns lui Constantin Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută