Bodycamuri pentru polițiști refuzate de IGI

Inspectoratul General pentru Imigrări a refuzat oferta pusă la dispoziție de Sindicatul EUROPOL pentru dotarea polițiștilor de la imigrări cu dispozitive tip bodycam, fiind prima și singura structură care nu dorește ca proprii angajați să fie protejați. Răspunsul conducerii instituției este de-a dreptul halucinant, aceasta motivând că nu există bază legală.

Nimic mai fals decât atât și nimic mai prost documentat și argumentat, în condițiile în care celelalte inspectorate generale, respectiv IGPR și IGPF au deja în dotare aceste dispozitive, donate de către Sindicatul EUROPOL sau achiziționare de către instituție. Se pare că doar domnul Medrega, inspectorul general al IGI refuză vehement aceste dispozitive, care contribuie atât la protecția polițiștilor, cât și la asigurarea transparenței, din motive de neînțeles pentru noi. Iar în aceste condiții, nu putem să nu ne întrebăm dacă domnul Medrega nu are intenții ascunse legate de modul în care funcționează instituția pe care o conduce.

 

Încă din anul 2017 Sindicatul EUROPOL a început dotarea polițiștilor cu bodycam-uri, în cadrul unor proiecte pilot, ca o reacție firească la nevoia de protecție a polițiștilor. În acest moment, după cum bine știți, sunt în proces de achiziție peste 9000 de bodycam-uri, atât la nivelul IGPR cât și la nivelul IGPF. Beneficiile folosirii acestor dispozitive sunt incontestabile. În lipsa acestor dispozitive, polițiștii au fost  intimidați sau descurajați să-și facă datoria, de persoane care depuneau plângeri penale împotriva lor, doar cu scopul de a-i intimida sau de a se răzbuna pentru că au aplicat legea.

Și pentru acei cetățeni care susțineau că au întâmpinat un comportament neadecvat din partea polițiștilor sau chiar au acuzat că au suferit vătămări în interacțiunea cu forțele de ordine, utilizarea acestor instrumente oferă proba incontestabilă.

După primirea acestui răspuns din partea inspectorului general al IGI, am sesizat conducerea MAI cu privire la lipsa asumării răspunderii actului managerial la nivelul acestei instituții. Cu toate că vorbim despre o instituție care are aproximativ 1000 de angajați (similar unui inspectorat de poliție județean), domnul comisar șef Medrega ocupă bine mersi o poziție plătită regește, similară cu cea de la nivelul IGPR, unde sunt aproximativ 47.000 de angajați sau IGPF, unde sunt aproximativ 12.000 de angajați.

Nu avem o problemă personală cu domnia sa, care și-a depus cereri repetate de aprobare pentru a rămâne în activitate, deși trebuia să fie pensionat, ci cu faptul că din poziția ocupată, nu numai că nu promovează proiecte în folosul îmbunătățirii serviciilor pe care le oferă instituția, ci blochează și inițiativele care nu angajează financiar instituția, ci dimpotrivă, reprezintă îmbogățirea patrimoniului.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

Sindicatul EUROPOL: Bodycamuri pentru polițiști refuzate de IGI

Distribuie

5 răspunsuri

  1. exista reglematari legale care impun implementarea mijloacelor tehnice si ele sunt in conformitate cu principiul protectiei datelor cu caracter personal Si principiul garantiei impotriva arbitrariului consacrat de cedo pentru a putea demonstra scopul, necesitatea, proportionalitatea sau Pentru a se execita controlul ca masura organizationala, controlul dpdv administrativ avand scopul de a regla. Inainte de acestea, se impune o informare ca urmare a necesitatii de a verifica daca masurile sau deciziile intentionate sunt necesare si proportionale pentru ca scopul ori obiectivul actiunii sau scopul sa nu fie compromis prin faptul ca erau necesare consultari prealabile in conformitate cu respectarea principiului bunei administratii, principiu care este strain inclusiv CCR-ului.

Dă-i un răspuns lui Calota Valentin Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută