Avem grilele de concurs pentru Poliție din 2018

Așa cum v-am precizat în comunicatele anterioare, gestionarea dificilă a crizei refugiaților din Ucraina, precum și modul în care s-a acutizat deficitul de personal, au reprezentat una dintre principalele cauze care au generat probleme în ceea ce privește capacitatea operațională a Ministerului Afacerilor Interne.

Aceste aspecte au condus la demararea procedurilor de concurs în vederea ocupării posturilor vacante cu scopul reducerii deficitului de personal, cu recrutare din sursă externă, iar în acest sens, în continuarea demersurilor inițiate, venim în sprijinul celor ce doresc să acceadă în sistem, deși nu avem de a face cu salarii atractive așa cum induc în mod eronat în rândul opiniei publice anumiți politicieni, punându-vă la dispoziție o serie de teste-grilă pentru mai multe specialități ce au fost susținute de către colegii noștri în sesiunea martie 2018, astfel:

Test-scris: COMUNICAȚII ȘI INFORMATICĂ(AGENT) și Grila de corectare

Test-scris: COMUNICAȚII ȘI INFORMATICĂ-INGINER DE COMUNICAȚII și Grila de corectare

Test-scris: COMUNICAȚII ȘI INFORMATICĂ-INGINER DE SISTEM și Grila de corectare

Test-scris: FINANCIAR-AJUTOR PROGRAMATOR(AGENT) și Grila de corectare

Test-scris: FINANCIAR(AGENT) și Grila de corectare

Test-scris: LOGISTICĂ-ACHIZIȚII PUBLICE(AGENT) și Grila de corectare

Test-scris: INVESTIGAREA CRIMINALITĂȚII ECONOMICE (ÎNCADRARE DIRECTĂ)-OFIȚER și Grila de corectare

Test-scris: INVESTIGAREA CRIMINALITĂȚII ECONOMICE (REÎNCADRARE)-OFIȚER și Grila de corectare

Test-scris: LOGISTICĂ-INTENDENȚĂ(AGENT) și Grila de corectare

Test-scris: FINANCIAR(OFIȚER) și Grila de corectare

Test-scris: LOGISTICĂ-ACHIZIȚII PUBLICE(OFIȚER) și Grila de corectare

Test-scris: ORDINE PUBLICĂ-ELECTRONIST(AGENT) și Grila de corectare

Test-scris: ORDINE PUBLICĂ (REÎNCADRARE)-AGENT și Grila de corectare

Test-scris: ORDINE PUBLICĂ-ELECTRONIST (OFIȚER) și Grila de corectare

Test-scris: ORDINE PUBLICĂ (REÎNCADRARE) – OFIȚER și Grila de corectare

Test-scris: LOGISTICĂ-ADMINISTRAREA PATRIMONIULUI IMOBILIAR(AGENT) și Grila de corectare

Test-scris: LOGISTICĂ-ADMINISTRAREA PATRIMONIULUI IMOBILIAR(OFIȚER) și Grila de corectare

Test-scris: INVESTIGAȚII CRIMINALE(REÎNCADRARE)-AGENT și Grila de corectare

Test-scris: INVESTIGAȚII CRIMINALE (REÎNCADRARE)-OFIȚER și Grila de corectare

Test-scris: REȚINERE ȘI ARESTARE PREVENTIVĂ și Grila de corectare

Test-scris: LOGISTICĂ (AGENT) și Grila de corectare

Test-scris: LOGISTICĂ-TEHNIC (OFIȚER) și Grila de corectare

Test-scris: STRUCTURA DE SECURITATE-CSTIC și Grila de corectare

Cu această ocazie încurajăm pe tot mai mulți dintre voi să-și depună dosarele de înscriere la concursurile organizate la nivelul Poliției Române și vă urăm succes în obținerea unor rezultate notabile și nu în ultimul rând, să accedeți în sistem, indiferent că o faceți în corpul agenților sau ofițerilor de poliție.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Avem grilele de concurs pentru Poliție din 2018

Distribuie

Un răspuns

Dă-i un răspuns lui Dragos Ciolan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută