Avem Filială Europol și la Poliția de Frontieră Oradea

Ieri, începând cu ora 14.00, în sala Miclăuș a Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră ”Avram Iancu”, a avut loc ședința de constituire a Filialei Poliției de Frontieră Oradea a Sindicatului Polițiștilor Europeni EUROPOL.

Au fost aproape 2 ore de discuții pe probleme de țin de pregătirea profesională, pe drepturi salariale, dar și pe probleme pe care le întâmpină polițiștii în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Având în vedere demersul pe care organizația noastră l-a făcut pentru ca polițiștii de frontieră din cadrul instituției să fie pontați cu o oră în plus, în perioada imediat următoare, vom solicita acordarea acestui drept și pentru ultimii 3 ani.

S-a evidențiat dorința de a contribui la activitatea sindicală  deopotrivă a polițiștilor mai tineri, dar și a celor cu experiență, care la unison vor să participe la schimbare. În urma alegerilor democratice, cei prezenți au votat următoarea componență:

   1. Președinte – Bogdan Florin CIULIC;

   2. Vicepreședinți: Cristian Dorin PAȘCA și Nicolae Dan PUIE.

Le urăm succes în demersurile pe care le vor face și la cât mai multe rezultate pentru colegii pe care îi reprezintă.Vă reamintim că platforma Sindicatului EUROPOL este singura din MAI care promovează  autonomia organizatorică și independența financiară în rândul filialelor, la centru fiind colectate doar fondurile necesare funcționării biroului executiv central.

În continuare, pentru colegii din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea care vor să susțină filiala, se pot înscrie online la http://sindicateuropol.ro/vreau-sa-devin-membru/ sau direct la reprezentanții filialei.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Avem Filială Europol și la Poliția de Frontieră Oradea

Distribuie

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută