Autoritatea poliției slăbită, a constatat instanța de judecată

Curtea de Apel Ploiești a hotărât că șoferița teribilistă  din Buzău, care a încercat să-l omoare luna trecută pe colegul nostru Adrian Popa pentru că se grăbea să ajungă la București, trebuie să rămână în arest preventiv. Judecătorii au motivat că, deși se bucura de un grad ridicat de instrucție, “a acceptat fără ezitare să efectueze o manevră auto care putea avea urmări mult mai grave pentru agentul de poliție aflat într-o situație de vădită vulnerabilitate”.

Iată un extras din motivarea instanței de judecată:

“Deși inculpata a observat că l-a acroșat pe polițistul pe motor, acroșarea fiind un gest deliberat, a pătruns apoi pe contrasens, unde era să se tamponeze frontal și violent cu un autoturism marca Dacia Logan ce era în regim de taxi, pe contrasens, ce circula din direcția municipiului Ploiești, către centrul orașului, tamponare din care a rezultat proiectarea polițistului și contactul acestuia cu solul.”

Inculpata nu a oprit nici după impact, nu a luat măsuri de anunțare imediată a autorităților ți a continuat drumul în încercarea de a scăpa de agenți, însă după o cursă de aproximativ 12 km, care s-a terminat undeva pe DN1, în zona intersecției cu drumul comunal care duce către sat, inculpata a fost oprită în trafic și preluată în custodia organelor de poliție.

”Curtea consideră că este de o gravitate deosebită ca un conducător auto (indiferent de experiența acestuia) căruia i s-a făcut un semn de oprire de către un lucrător aflat pe o motocicleta a MAI să nu își îndeplinească obligațiile și să încerce să scape de urmărirea agentului de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, chiar prin acroșarea vehiculului condus de acesta, încercând apoi, după impact, să se sustragă prin fugă de la fața locului.

Deosebit de grav este și faptul că inculpata contestatoare, deși se bucura de un grad ridicat de instrucție și nu este cunoscută cu antecedente penale, a acceptat fără ezitare să efectueze o manevră auto care putea avea urmări mult mai grave pentru agentul de poliție aflat într-o situație de vădită vulnerabilitate față de inculpată.

Această cauză trebuie sa constituie totodată un obiect de reflecție pentru toți conducătorii auto care participă la trafic, în scopul responsabilizării acestora și al conștientizării faptului că sistemul de justiție si societatea în general receptează ca fiind de o gravitate deosebită orice activitate în care este acceptată chiar indirect punerea vieții în primejdie. Slăbirea autorității statului este resimțită de populație și chiar criticată de aceasta, iar perpetuarea acestei stări de fapt generează o stare de disconfort social, diminuează capacitatea de aplicare a legii, de către organele în drept și aduce grave prejudicii în ceea ce privește încrederea în instituțiile de aplicare a legii.

De aceea, în situația de față, se impune o reacție a autorităților pentru a nu se crea neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului pentru ordinea publică, precum și pentru crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.”

Pentru prima dată observăm că  o instanță de judecată constată faptul că autoritatea statului este slăbită și este resimțită de populație, iar în cazul în care se  perpetuează această  stare de fapt ar genera o stare de disconfort social și ar aduce grave prejudicii în ceea ce privește încrederea în instituțiile de aplicare a legii. Iar faptul că judecătorii au respins cererea de eliberare din arest preventiv a șoferiței din Buzău, creează o stare de normalitate într-un stat de drept acolo unde pe zi ce trece instituțiile de ordine publică sunt luate în derâdere de cei certați cu legea.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

 

Sindicatul EUROPOL: Autoritatea poliției slăbită, a constatat instanța de judecată

Distribuie

Un răspuns

  1. Stimabila vs Romania la CEDO, si iar pierde Romania alt proces, arestul preventiv profita procesului penal, nu imaginii stirbite a te miri cui…
    e de condamnat ce a facut stimabila fara indoiala dar un pumn in cap si un sut in fund merita si domnii magistrati.

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută