În Monitorul Oficial al României nr. 1000 din 27.11.2018 a fost publicat Ordinul pentru instituirea unor măsuri privind pregătirea personalului Ministerului Afacerilor Interne cu drept de conducere a autovehiculelor cu regim de circulație prioritară și pentru conducerea unor categorii de autovehicule de serviciu aflate în folosirea instituției, precum și pentru modificarea Normativului privind asigurarea tehnică de autovehicule a structurilor Ministerului Afacerilor Interne, aprobat prin Ordinul MAI nr. 599/2008.

Astfel, conducătorii autovehiculelor MAI vor fi examinați medical în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și ale HG 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor.

De asemenea, conform prevederilor actului normativ, pot primi dreptul de a conduce autovehiculele din dotare și alte categorii de personal, prin nominalizare în dispoziția/ordinul  de zi a conducătorului unității, la propunerea șefului nemijlocit.

 

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

 

 

Sindicatul EUROPOL: Atestatul pentru conducerea autovehiculelor MAI, anulat

Distribuie

8 răspunsuri

  1. Va intreb inca o data daca ati facut demersuri la guvern pentru actualizarea normei de hrana.? Dupa ce ca suntem ultimii la mariri salariale, am pierdut si cateva sute de lei in cursul acestui an prin neactualizarea normei de hrana. In schimb, privilegiati legii salarizarii adica sanatatea si invatamantul se intrec in drepturi si venituri castigate…..cand primesc salarii substantiale,…… cand primesc sporuri noi introduse. Ma refer la faptul ca sanatatea are un proiect sustinut de ministrul de resort care a trecut de prima camera a parlamentului care ocoleste legea salarizarii si prin care se introduc noi sporuri angajatilor din sistem sau se maresc sporurile deja existente, iar invatamantul va primi de la 1 decembrie un spor de suprasolicitare neuropsihica in cuantum de 10% din salariul de baza pentru aproximativ 250.000 de salariati. De asemenea, tot invatamantul va primi de la 1 ianuarie 2019 sporuri pentru conditii vatamatoare de munca….de parca ar lucra cu infractorii sau si-ar pune viata in pericol la locul de munca.In concluzie, ne-au depasit la salarii si acum ne intrec si la sporuri…. Totodata,in momentul in care se va mari salariul minim, parlamentarii isi vor actualiza instantaneu toate drepturile( diurne, cazare, transport, indemnizatii) la noul salariu….De aceea va solicit sa faceti demersuri pentru actualizarea normei de hrana ca banuiesc ca la noi nu se vor introduce sporuri noi, nu se vor mari cele existente, iar faimoasa marire salariala din luna ianuarie va fi in jur de 300 de lei la net.

  2. Ne rad in fata șoferii de pe ambulanță cu 11 clase care stau si dorm dacă nu au sesizări cu tv cablu căldură program 12/24 12/48 iar pe noi ne așteaptă o iarnă lungă de bariere in program chiar si de 3 2 1 de nu sunt oameni pe jumătate di salariul lor ptr cei ce nu cred sunt încă poliții orășenești unde după înființarea poliției de proximitate s au luat funcțiile si au ramas 5 6 7 lucrători/functii care sa asigure 3 schimburi + libere concediu doar ca sa de bine sefii la centru 😣😣😣😣😣

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută

Platforma noastră utilizează cookies strict necesare. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea platformei și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre.