Vă informăm despre proiectul de lege pentru modificarea si completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal, a Legii nr.135/2010 privind Codul de Procedura Penala, care fost adoptat în ședința deGuvern din 15 noiembrie 2017.
Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Justiției și vizează printre altele introducere mai multor infracțiuni la regimul rutier. Astfel, în Codul penal apar 3 noi infracțiuni, dintre care doua practic au fost reincriminate după ce Curtea Constituțională a stabilit că nu sunt îndeplinite exigențele constituționale:
- Fapta de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier, neînmatriculat sau neînregistrat sau cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare.
- Conducerea unui tractor agricol sau forestier, fără permis de conducere.
- Consumul de alcool sau de alte substanțe – ulterior producerii unui accident de circulație. Astfel, fapta conducătorului unui vehicul de a consuma alcool sau alte substanțe psihoactive, după producerea unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, până la recoltarea probelor biologice, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. Dacă persoana aflată în una din situațiile de mai sus efectuează transport public de persoane, transport de substanțe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obținerea permisului de conducere, pedeapsa este inchisoarea de la 2 la 7 ani.
Nu constituie infracțiune consumul de substanțe psihoactive, după producerea accidentului de circulație care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane și până la recoltarea probelor biologice, dacă acestea sunt administrate de personal medical autorizat, în cazul în care acestea sunt impuse de starea de sănătate sau de vătămarea corporala a conducătorului auto.
Polițiștii s-au confruntat de multe ori cu șmecheri care se foloseau de lacunele legislative sau de tertipurile avocățești în urma cărora, deși erau vinovați de producerea unor accidente cauzate de consumul de alcool sau droguri, scăpau tocmai prin folosirea alcoolului și a drogurilor. Astfel, în fața instanței, nici polițiștii și nici procurorul nu putea stabili dacă starea de ebrietate este consecința consumului anterior sau ulterior comiterii accidentului.
Mai erau șoferi care părăseau locul accidentului, erau prinși la câteva ore, li se recoltau probe biologice, era stabilită starea de ebrietate dar spuneau că au băut de frică sau de spaimă. Prin această nouă infracțiune, legea va acoperi și aceste lacune iar dacă ai produs un accident, vei răspunde penal și dacă ai consumat alcool după producerea unui accident cu victimă și nu te mai afli la volan. Proiectul a fost transmis către Parlament pentru dezbatere și adoptare
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului EUROPOL