Apare o nouă Concepție pentru polițiștii de frontieră

Consultarea organizaţiilor sindicale este o necesitate în părţile care vizează drepturile poliţiştilor, condiţiile de muncă şi programul de lucru, de aceea organizaţia noastră sindicală a făcut câteva observaţii pe proiectul Concepţiei Inspectorului General al IGPF care va intra în vigoare în curând.

Chiar dacă am făcut acelaşi lucru şi în cursul anului trecut, primind asigurări că vor fi avute în vedere în cadrul noului proiect, însă, am constatat că nu s-a ţinut cont de toate, deşi motivarea acestora a fost suficientă şi corelată cu realitatea din teren şi prevederile legale.

Observaţiile noastre, de această dată, au vizat:

  • introducerea prevederilor referitoare la desfăşurarea pregătirii poliţiştilor în timpul programului de lucru – din propunerile noastre anterioare s-au introdus în noul proiect doar menţiuni privind pregătirea profesională. Am solicitat că în Concepţia Inspectorului General să fie menţionată şi pregătirea fizică şi activităţile de evaluare periodică, tot în cadrul programului de lucru, fiind obligaţii de serviciu care nu trebuie executate în timpul liber al poliţiştilor, aşa cum se practică în prezent, încălcându-se prevederile OMAI 577/2008
  • noul proiect introduce noţiunea de “testare scrisă şi/sau interviu” pentru anumite categorii de evaluare, deşi OMAI 140/2016 reglementează clar acest aspect. Am propus menţinerea testărilor scrise şi eliminarea evaluărilor prin interviu, datorită eficienţei, obiectivităţii şi duratei de desfăşurare a primei variante de evaluare (testare scrisă, ce poate fi contestată şi prin care într-un interval de timp relativ scurt sunt evaluaţi mai mulţi poliţişti, comparativ cu subiectivismul generat de organizarea unui interviu, care necesită şi timp îndelungat pentru desfăşurare)
  • reglementarea modului în care se organizează planificarea misiunilor curente sau cele pentru situaţii deosebite, întrucât lipsa unor precizări concrete şi a unor principii de baza, generează situaţii care aduc atingere drepturilor poliţiştilor, în special în situaţiile în care se modifică raporturile de serviciu, crează obligaţii şi responsabilităţi suplimentare faţă de fişa postului fără a se urmă procedura de analiză a posturilor, presupun introducerea de noi cerinţe de ocupare a posturilor deja ocupate şi impun executarea de ore suplimentare în afară cadrului legal care le reglementează.
  • pentru eliminarea situaţiilor în care se obişnuieşte interpretarea prevederilor legale doar pentru nevoile unităţii, acoperindu-se deficitul de personal real în raport de complexitatea misiunilor pe principiul “lasă că merge şi aşa, cu un singur poliţist”, am solicitat în mod expres menţiuni cu privire la componentă patrulelor cu minim 2 poliţişti raportat la tipul de misiune pentru care există proceduri de lucru, astfel încât, să nu intervină răspunderea poliţistului în situaţiile în care este nevoit să neglijeze anumite activităţi în detrimentul altora
  • la stabilirea principiilor de planificare, organizare, coordonare şi verificare a activităţilor la care se referă Concepţia Inspectorului General, să fie avut în vedere nivelul real asigurat al resurselor umane, materiale şi tehnice, existând diferenţe majore între nivelul de performanţă şi eficientă stabilit şi cel care se poate realiza cu resursele actuale
  • Anexa proiectului Concepţiei Inspectorului General referitoare la ţinută poliţiştilor. Deşi anul trecut ni s-a comunicat faptul că “pantalonul golf introdus în bocanc” nu este de actualitate în normă de echipare, cămaşa albă impusă pentru anumite categorii de personal nu se regăseşte în lista de echipament, iar ţinuta de protecţie este distribuită pentru executarea anumitor categorii de misiuni, am avut surpriza să constatăm că nu sunt modificări în acest sens în noul proiect.

Am solicitat astfel revizuirea anexei în cauză conform prevederilor legale şi ţinând cont de imaginea poliţistului care intră în contact cu cetăţeanul, disconfortul creat de bocanci în timpul sezonului cald, inclusiv atrăgând atenţia asupra pericolului pentru sănătatea poliţiştilor, dar şi lipsa condiţiilor de la nivelul structurilor pentru echipare la primirea misiunilor.

Pe cale de consecinţă, ne dorim ca de această dată Concepţia Inspectorului General să fie un document managerial care să contribuie real la uniformizarea modului de lucru în structurile PFR şi să vină în ajutorul muncii poliţiştilor, ci să nu îngreuneze munca acestora.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

Sindicatul EUROPOL: Apare o nouă Concepție pentru polițiștii de frontieră

Distribuie

Un răspuns

  1. Baieti nu acceptati un singur politist in misiune,am fost acel ofiter de granicer care in 1986 a revolutionat misiunile,trecind la paza cu doi militari in urma atacului asupra unui singur militar si am demonstrat ca fiind doi siguranta si increderea este mai mare.

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută