Am sesizat Parchetul în cazul polițistului „blestemat”

În timp ce așteptăm ca autoritatea Poliției să crească, urmărind eurobarometre bazate doar pe statistici care nu au vreo legătură cu situațiile din stradă, colegii noștri sunt expuși adevăratelor pericole din cauza unei legislații interpretabile și reglementate în favoarea infractorilor.

Fondul problemelor pe care polițiștii le întâmpină se datorează lipsei de resursă umană, a mecanismelor coerente pentru recuperarea creanțelor provenite din amenzi contravenționale, precum și a pedepselor mult prea mici, la acest moment, pentru infracțiunile de ultraj comise împotriva polițiștilor.

La acestea se mai adaugă și atitudinea unor persoane ce au rol de legiuitori în Parlamentul României, care consideră că măsurile restrictive în perioada stării de alertă nu le sunt aplicabile în momentul în care doresc să-și cumpere la ceas de seară o shaorma dintr-un spațiu public închis, ba mai mult subminează în mod grav autoritatea Poliției Române jignind și amenințând colegii, afirmând despre aceștia că au ca studii doar câteva clase și că nu știu să interpreteze legea.

Și fiindcă legislația lacunară permite, astfel de modele sunt preluate ulterior și de către alți cetățeni, astăzi având de a face cu noi provocări. Una dintre acestea s-a consumat în data de 27 iulie 2020 pe raza comunei Păulești, județul Prahova, unde un coleg de-al nostru care a demonstrat verticalitate în fața unui pseudo-artist pe care l-a amendat pentru faptul că nu a purtat masca de protecție în mod corespunzător în incinta unei benzinării.

Cetățeanul onest, cu model de comportament copiat cel mai probabil de la alții care se cred deasupra legii, aflând că este sancționat contravențional a recurs la a-l amenința pe colegul nostru, promițându-i, într-un limbaj suburban, că în 15 zile i se va întâmpla ceva rău, deoarece mama sa are la rându-i îndeletniciri obscure, constând în faptul că face farmece, în trecut un polițist decedând ca urmare a demersurilor acesteia, în mod ostentativ rupând în fața polițiștilor prezenți, procesul verbal de constatare a contravenției, nu de alta, dar un astfel de cetățean „are o valoare” ce depășește prevederile legale.(VEZI VIDEO)

Prin intermediul avocatului specializat în drept penal Bușea Alin Daniel, organizația noastră, la acest moment a sesizat unitatea de parchet competentă cu privire la săvârșirea infracțiunii de „ultraj”, mai ales în condițiile în care există deja un precedent în care un cetățean care l-a „blestemat” pe un agent constatator să își cumpere medicamente de banii cu care a fost amendat, a fost condamnat de instanță.

În cazul de față, vorbim despre colegul nostru din cadrul Secției nr. 3 de Poliție Blejoi care a mai avut situații în care a amendat și alte „VIP-uri” ale societății, respectiv pe consilierul unui parlamentar care flutura ostentativ legitimația pentru a scăpa de aplicarea sancțiunii și pe un alt manelist care a încercat sa-l mituiască cu scopul a nu-l sancționa pentru că nu avea întocmită polița RCA pentru autoturismul pe care îl conducea.

https://www.europafm.ro/prahova-consilierul-unui-deputat-filmat-in-timp-ce-injura-un-politist-de-la-circulatie/

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/manelist-prins-la-volanul-unui-rolls-royce-fara-asigurare-dosar-penal-pentru-tentativa-de-mituire-a-politistului-1242332

Și cum conducerea MAI se află cu „ochii pe interlopi și răufăcători”, în contextul legislației care nu sprijină în vreun fel autoritatea polițistului, colegii noștrii din cadrul Secției nr. 1 Târgoviște, județul Dâmbovița, au fost aproape linșați de către doi bărbați care i-au atacat cu o coasă.

În acest caz, colegii au intervenit la o sesizare a unor cetățeni din comuna Văcărești care au fost deranjați de comportamentul stupefiant al vecinilor care se aflau sub influența alcoolului și agresau alte persoane. Imediat după ce au sosit la fața locului, cei doi colegi au încercat sa-i legitimeze pe cei doi bărbați, însă fără rezultat întrucât au fost atacați cu o coasă, polițiștii fiind nevoiți să facă uz de armă pentru a-i determina pe atacatori să înceteze. În urma acestui atac unul din colegii noștri s-a ales cu antebrațul tăiat, iar celălalt cu degetele mâinii drepte tăiate, în prezent aflându-se în stare gravă la un spital din București, unde medicii se luptă sa-i salveze funcționalitatea degetelor.(VEZI VIDEO)

Este regretabil că în asemenea situații, în care polițiștii sunt intimidați, amenințați sau chiar vătămați, instituția nu ofere nici măcar minimul sprijin pentru polițiștii care sunt subiecții acestor fapte. Și în cazul colegului amenințat de manelist, cu toate că fapta a fost săvârșită în urmă cu mai mult de 2 săptămâni, niciun șef nu a înțeles, conform procedurilor, să sesizeze unitatea de parchet în cazul acestui ultraj.

Ne-am asumat noi acest rol, pentru că știm ce înseamnă să fii singur, fără niciun ajutor, și fără a beneficia de asistență juridică pentru reprezentarea în cadrul procedurii penale.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

 

 

Sindicatul EUROPOL: Am sesizat Parchetul în cazul polițistului „blestemat”

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *