A fost constituită Filiala BRN Brăila a Sindicatului EUROPOL

Luni, 29.07.2019, în sala de ședință a Bazei de Reparații Nave Brăila, a avut loc ședința de constituire a Filialei BRN Brăila a Sindicatului Polițiștilor Europeni EUROPOL. Am fost plăcut surprinși să vedem că în sală nu au fost prezenți doar membrii Sindicatului EUROPOL, ci și polițiști și personal contractual care nu făcea parte din organizație, dar care au vrut să asiste la discuții pe teme de salarizare, teme profesionale sau alte subiecte. Acesta este un semn că aceștia nu se mai mulțumesc cu „gogoșile” pe care le serveau sindicatele până în prezent, ci vor să fie reprezentați de profesioniști și de lideri care cunosc foarte bine sistemul.

La nivelul Bazei de Reparații Nave Brăila există un puternic nucleu de ingineri și specialiști în domeniul naval, capabil sa ofere proiectare, tehnologii, asistență tehnică, supravegheri pe fluxul de construcție, recepții nave, inspecții și supravegheri tehnice precum şi implementarea factorilor de progres la un înalt nivel face posibilă repararea unei game largi de motoare navale, agregate si aparatura provenite de la constructori diferiți, majoritatea de ultima generație, care implica tehnologii diferite si o achiziție de piese de schimb laborioasa, deși fondurile alocate acestei unități sunt insuficiente în raport cu nevoile și capacitatea acesteia de gestionare, fiind de fapt un adevărat ”izvor de economii” pentru Ministerul Afacerilor Interne care ar fi consumat sume colosale  pentru aceste tipuri de reparații.

În cele aproximativ două ore, cât s-a desfășurat ședința, am avut parte de un dialog fructuos în care s-au dezbătut problemele cu care se confruntă polițiștii din cadrul bazei, urmând ca împreună cu conducerea instituției să găsim cele mai bune soluții.

În urma alegerilor democratice, cei prezenți au votat următoarea componența:

Președinte – Victor Ștefan SANDU

Vicepreședinți – Carmen Marilena LAZĂR și Daniel Virgil OPREA.

Le urăm succes în demersurile pe care le vor face și la cât mai multe rezultate pentru colegii pe care îi reprezintă. Vă reamintim că platforma Sindicatului EUROPOL este singura din MAI care promovează autonomia organizatorică și independența financiară în rândul filialelor, la centru fiind colectate doar fondurile necesare funcționării biroului executiv.

În continuare, pentru colegii din cadrul BRN Brăila care vor să susțină Filiala BRN Brăila a Sindicatului EUROPOL se pot înscrie on-line la http://sindicateuropol.ro/vreau-sa-devin-membru/ sau luând legătura cu liderii din cadrul fillialei.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

Sindicatul EUROPOL: A fost constituită Filiala BRN Brăila a Sindicatului EUROPOL

Distribuie

Un răspuns

  1. “La nivelul Bazei de Reparații Nave Brăila există un puternic nucleu de ingineri și specialiști în domeniul naval…”
    Ce gluma buna! Toate navele PFR au fost puse pe butuci, sau sunt pe drumul asta, de acesti mari “specialisti”! Adevaratii specialisti de acolo sunt cei din echipajele navelor trimise la reparat si care executa marea majoritate a lucrarilor de la bord. Sa mai spun ca la vechile VM-uri, echipajele faceau si opera vie?
    Flota PFR arata atat de jalnic, in acest moment, din cauza lipsei de bani dar si a lucrarilor de mantuiala facute de “specialistii” BRN. Asa ca mai usor cu pianul pe scari!
    BNR trebuie desfiintat, cei cu statut de politisti de acolo trecuti in operativ, si facut un contract serios de mentenanta a navelor si ambarctiilor cu un santier naval serios, care sa dispuna si de baza materiala dar si de specialisti.

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută