2 ore îi ia unui polițist să aplice o „amendă”

După tragedia de la Caracal s-a vorbit tot mai mult despre necesitatea prezenței mai mari a polițiștilor în strada, dar și despre lipsa de cunoaștere a populației de către polițiștii de ordine publică și de proximitate. Tot după acel moment, i-am auzit pe mai marii ministerului pomenind despre strategii, proiecte și despre măsuri care vor revoluționa Poliția Română.

În realitate, situația este mult mai gravă de atât. Lipsa contactului cu strada a unor șefi care decid soarta Poliției Române nu numai că a dus la grave dezechilibre instituționale, dar inclusiv lucrurile banale, precum aplicarea unei contravenții, ne-au adus în ipostaze greu de imaginat pentru contribuabilul de rând, care se așteaptă la performanță din partea noastră.

În continuare vă reproducem mesajul primit de la un polițist care lucreză la o structură de poliție pentru transporturi feroviare și care este mâhnit de atâtea „modernizări” pe care le aude din gura „preaînstelaților” din Poliția Română.

„Am tot auzit în ultima perioadă că trebuie să fim mai vizibili, mai aproape de cetățeni, să fim mai eficienți pentru a nu sta prea mult prin birouri. Cu toate acestea, nu înțeleg de ce nu vorbește nimeni despre birocrația care ne ține departe tocmai de aceste obiective. Iar pentru a putea să îmi înțelegeți frustrarea, vreau să vă spun cât durează să dau o amărâtă de amendă unui scandalagiu băut, care îmi plătește salariul.

Speţă: Apel 112, un „scandalagiu” deranjează ordinea şi liniştea publică în incinta gării, abordând femeile și adresându-le injurii. Ajung în mai puțin de 5 minute la locul indicat. Sunt singur, de aceea mă uit atent în jur, să nu mă trezesc că sunt depășit numeric. De data aceasta este simplu, e doar un individ turmentat, pe care alcoolul l-a transformat într-un smardoi.

După ce îl abordez, îl salut respectuos, mă prezint corespunzător și îi solicit să se legitimeze. El se legitimează trimițându-mă la originile mele. Îl somez și îi spun că va trebui să îl conduc la sediul poliției dacă nu vrea să se legitimeze și îi mai spun că dacă va refuza, voi fi nevoit să folosesc forța.  

La auzul acestor „somații”, individul devine teribil de zdruncinat și îmi spune că umectează pe mine (asta pentru că nu este decent să reproduc replica „mă piș pe tine”). 

Procedez la imobilizarea lui și îl încătușez. Îmi țin respirația pentru că miroase într-un mare fel. Ajuns la birou, începe distracția. Dacă acum 20 de ani, îmi spuneau colegii mai experimentați, o asemenea intervenție dura maxim 10 minute, în anul 2019, în era tehnologiei, durează între 90-120 de minute:

  • Încătușare, efectuare control corporal sumar și conducere la sediu / 20 min;
  • Raportarea telefonică (că stația nu funcționează) în 15 minute către dispeceratul care monitorizează evenimentul 112 / 2-5 min (în cazul fericit când mi se răspunde din prima la telefon);
  • Verificarea în bazele de date pentru stabilirea identităţii cetățeanului care ne plătește salariile 10 min / 20 min;
  • Trecerea cetățeanului în Registrul de persoane intrate în sediu / 2 min;
  • Trecerea persoanei în Registrul persoane conduse la sediul poliţiei / 2 min;
  • Întocmire Raport de folosire a forţei / 10-12 min;
  • Întocmire proces verbal de contravenție / 10 min;
  • Ca sa vezi! Cetățeanul are drepturi și refuză să ia cunoștință de cele menționate în procesul verbal. Urmează identificarea unui martor asistent de care mă voi milogi să mă ajute, doar să ateste că cetățeanul nu vrea să semneze procesul verbal / 10-30 min (în funcție de noroc);
  • Identific martorul, doar că trebuie să îl trec și pe el prin cele 2 registre și să îi verific datele în baza de date pentru că nu are cartea de identitate asupra lui / 14 min-24 min;
  • Mă uit la ceas. Trebuie raportată în scris interventia la 112 / 5-7 min;
  • Procesul verbal de contraventie se trece în registrul de evidență a contravențiilor aplicate/ 3 min;
  • Actualizez baza de date specifică (SNRI) cu toate cele …zeci de rubrici, pe un calculator care face mai urât decât o râșniță de cafea/ 10-15 min;
  • TOTAL – 108 MIN/150 MIN

Și asta nu e tot:

  • La ieşirea din serviciu se întocmeşte fișa de intervenţie la eveniment, care însoţeşte Raportul cu activităţile desfăşurate/ 10-12 min;
  • Trebuie compus mesajul pe WhatsApp pentru şeful nemijlocit să îi raportez rezulatele/ 3-5min;
  • Se întocmește adresă de comunicare a procesului verbal de contravenţie (prin poștă) către cetățeanul care a refuzat să îl semneze/ 5-7 min;
  • Dacă cetățeanul nu plătește, iar în 80% din cazuri nu o face, urmează o nouă adresă de comunicare către administraţia financiară de pe raza de domiciliu a cetățeanului, care de cele mai multe ori nici nu o execută debitul, să nu supere „votantul”.

Aşadar, dragul meu cetăţean, în slujba căruia mă aflu, aş vrea să am mai mult timp pentru a-ţi fi alături, să-mi simţi prezenţa, să te simţi în siguranţă, dar cum să fie vorba despre așa ceva, când sistemul mă vrea mai mult alături de bețivul care îmi plătește salariul?!

Acestea sunt procedurile după care lucrăm, proceduri emise de „specialişti” care nu au dat o amendă în toată cariera lor! Ce să mai vorbim despre lucruri mult mai relevante în munca de poliție?! Poate așa veți înțelege mai bine cazul „Caracal” și frustrarea polițiștilor pe care sistemul îi vrea proști și degeaba.”

Dacă cumva v-ați plictisit parcurgând doar textual aceste activități, imaginați-vă frustrarea colegilor care trec prin asemenea experiențe zilnic, în timp ce strada rămâne goala, iar infractorii se specializează și devin tot mai greu de dovedit.

Cu „riscul” de a deranja, vom trimite această povestioară și celor care ocupă funcții de conducere, bine plătite, iar în loc să eficientizeze munca de poliție, o birocratizează excesiv, pentru simplul motiv că nu mai au contact cu realitatea și nici cu cele peste 500 de proceduri/registre/formulare/statistici și alte asemenea porcării, care numai muncă de poliție nu reprezintă.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

 

Sindicatul EUROPOL: 2 ore îi ia unui polițist să aplice o „amendă”

Distribuie

0 răspunsuri

  1. Exact asta este realitatea. Realitate care pentru cei cu functii de conducere (care mai sunt pe strada doar in tranzit) este necunoscuta.

  2. EXCELENT ARTICOL , care relateaza adevarul crunt despre cum de facto functioneaza lucrurile. Iar totul porneste de la IGPR, de la cei din birouri!

  3. Fiind în timpul uneia din multele ședințe la care suntem obligați să participăm pentru a ne prelucra toate porcăriile de dispoziții emise de forurile superioare, un coleg de la un post de poliție rurală se ridică și raportează că a fost sunat de un cetățean din comună care îi solicită să se deplaseze urgent că i-a fost spartă casa. Șeful care prezida ședința, vizibil iritat, îi răspunde pe un ton foarte ridicat : ” Dă-l în ..aia.. măsii ! Să aștepte. Avem treburi mai importante de prelucrat. Te duci după ședință”. Colegul s-a așezat cuminte pe scaun și a continuat să-i asculte bazaconiile șefului. Cam așa stau lucrurile în poliție. Fel și fel de indivizi care s-au cocoțat pe niște funcții și se cred un fel de “guru”, nu te mai înțelegi cu ei. În rândul lor trebuie reformat sistemul. Sunt prea mulți șefi !!!

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută