1800 de agenți vor trece în corpul ofițerilor

Așa cum v-am obișnuit continuăm să vă ținem la curent cu toate noutățile și informațiile ce vizează activitatea profesională și cariera polițiștilor.

În urma întâlnirilor avute de către reprezentanții organizației noastre sindicale și cei ai I.G.P.R., avem confirmarea oficială că în luna septembrie se vor scoate la concurs 1800 locuri de ofițeri, prin trecerea agenților în corpul ofițerilor.

Tematica, bibliografia și locurile pe care vă puteți înscrie se vor afișa în timp util, iar concursurile propriu-zise vor avea loc spre sfârșitul anului, undeva în luna decembrie, urmând ca polițiștii care vor promova să fie numiți în funcții la începutul anului 2020.

În urma demersurilor pe care le-am avut, așa cum bine cunoașteți, gradul profesional se va primi în funcție de vechimea pe care o aveți în sistem.

Vă vom ține la curent pe parcurs ce vom avea și alte detalii.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: 1800 de agenți vor trece în corpul ofițerilor

Distribuie

33 de răspunsuri

  1. Aspectul acesta legat de acordarea gradului profesional raportat la vechime, nu se poate rezolva și pentru cei care au promovat TCO în anii 2016-2017 ca să nu mai existe discriminare ? Dacă tot s-au schimbat lucrurile/ oamenii pe la Minister , poate acum va fi mai multă deschidere și pe marginea acestui subiect.

  2. Zic ca luna noiembrie ar fi o perioada mult mai potrivita pt examenul propriu-zis! Fiind in decembrie, incadrarile se vor face in martie- aprilie :))

  3. Din pacate subiectul e ingropat de mult, decizia de a beneficia si TCO din 2016 si 2017 s-a cam transat prin OUG 53 din 2018.Sa vedem daca sindicatele vor pune in discutie si situatia noastra, pentru ca nu ma astept la pomeni din partea decidentilor din minister.

      1. Aia “unii”, de care zici tu s-au chinuit și ei să facă o facultate în timp ce făceau și serviciu. Iar ăștia “unii” vor fi mai eficienți în sistem decât aceia care vin din Academie.

  4. adevaru’ este ca cel care termina academia iese de acolo doxa de carte….de practica nici nu mai zic….sunt lafel de doxa….

  5. Pentru Marian, în 19 ani am avut ocazia să învăț vreo 3-4 ofiţerași care a terminat “academia” transformată în școală postliceală (exact cât una de asistent medical). Și apropo, cum stăm lucrările de licență, au mai reapărut din ele?

  6. Daca tot e circ, macar sa se faca incadrarile pe posturile de ofiteri, doar din sursa externă. Mai bine scoteati 1800 de locuri la Academie, la fara frecvență. Nu va duce capul la asa ceva ?!? Vreti sa ocoliti obstacolele, sa sariti direct…

  7. aia din 2016 si 2017 au fost oropsiti de soarta, toti subinspectori, spre bucuria jegurilor de la juridic, dumnezeu sa le plateasca cu varf si indesat lor si familiilor lor, astia de dupa 2017 si ce vor urma, ferice de ei, inspectori principali, pot ocupa functii de comisar sef,,,,,,,,,,,iar amaratul de subinspector din 2016 abia daca e promovat pe subcomisar,,,,,,,,,,,vai mama voastra de decidenti si sindicate, toti ar trebuii sa raspundeti pentru faptele astea bune,,,,,,,,,,dumnezeu sa va ierte, dar….sa va plateasca cu varf si indesat pentru toate nelegiuirile facute de a lungul timpului……….

  8. Lăsați fraților că la ce dezastru e Academia, mai bine tco…
    Și nu vă mai erijati în victime, cunosc agenți care dau clasă ofițerilor de academie!
    Totul e cum și cât poate sau vrea sa se pregătească fiecare!

  9. @Cristi, hai sa nu mai punem semnul egal intre lege si Academie! La ce dezastru e acolo, mai bine promovez 1800 de agenti!

  10. Viziru, ai dreptate si eu am vazut astfel de agenti. Am vazut si civili care dau clasa unor astfel de agenti. Mie nu mi se pare normal ca unul intrat prin incadrare directa acum 12 ani in Politie sa dea un singur examen si gata este comisar-sef, la fel ca unul care a trecut fiecare treapta la momentul ei. Asa ajung sa conduca Politia fosti soferi, asa ajung sa conducă ministerul foste secretare. E ok?

  11. Viziru, daca agentii aia erau asa de pregatiti cum spui tu intrau la academie. Nu mi se pare corect ca unul care a fost agent sa ajunga doar printr un examen ofiter superior ori sa sara peste anumite trepte. Apoi va mirati de ce e lipsa de profesionalism si de motivatie in randul personalului…

    1. Marian nu ai dreptate. Pentru că omiți din vedere câteva aspecte:
      Cei încadrați în Academie au fost doar mai bine pregătiți față de cei încadrați în școlile de subofițeri la disciplinele supuse examinării: limba romana, engleză, istorie.
      Ulterior.. in câmpul muncii.. și aici mă refer la munca de poliție desfășurată exclusiv in investiții criminale.. oamenii au lucrat și lucrează cot la cot.. diferența dintre agent și un ofițer cu funcție de execuție, fiind făcută doar pe statul de plată.. și la repartizarea lucrărilor. Adeseori agentul primind în lucru cauze complexe, care cer timp, expertize, luni de audieri.. iar ofițerii chiar superiori, primind dosare cu capace de canalizare, telefoane pierdute.. dintr-astea cât să propună Parchetului soluții pe repede înainte să iasă ei bine la bilanț.
      Între agenții care trag din greu și ofițerii care o fentează pe la formațiunile de investiții criminale.. eu as promova pe acei agenți chiar și fără concurs în rândul ofițerilor.. doar analizandu-le activitatea.
      Când ai capacitatea de a lucra în cauze penale complexe cum draq sa fii nevoit să fii examinat de unul care nu a văzut un hot decât la televizor pentru a trece dintr-un corp in altul.. pentru a face fix ce faci deja.. doar că pe stat figurezi pe funcție de ofițer!?

  12. Un agent făcea acum 12, 2 ani școala militară,un ofițer face acum 3 academie si vine banana de acolo,un agent cu vechime 12 ajunge la gradul de inspector principal in cazul unei TCO.Pt un post de ofiter concurează și cate 30 40 pe loc asa ca…..

  13. asa ajung toti fara scoala ofiteri atunci ce rost mai are sa inveti mai mult daca poti ajunge si prost cu functie mare. de asta se intampla ce se intampla in tara asta de conduc toti analfabeti daca erau destepti faceau academia dar atata au putut atat sa ramana asa ar fi normal

  14. Lipsa de motivatie exista cand un agent si un ofiter lucreaza in acelasi compartiment, agentul primeste dosarele complicate cu moduri de operare iar ofiterul fiind protejat primeste doar dosarele cu clasare( gen lipsa plangere etc.) iar salarul este dublu. Asta vi se pare normal?

  15. Toti ofiterasii astia care va mandriti cu Academia, spuneti-mi ce dracu face voi in plus fata de un agent de politie, ca sa castigati cu 40% mai mult ?

  16. Subiectele de la TCO sunt din legislatie si nu din materii de Bac, adica din ceea ce ai nevoie sa lucrezi ca ofiter. Cine e in stare sa invete e la fel de bun ca un absolvent de academie. Apropo, stim cu totii ca practica nu are legatura cu realitatea din teren…scoala si academia te invata doar teoria iar cei care dau TCO sunt agenti de politie cu experienta!

  17. Marian, amintește-ți că inițial posibilitatea echivalarii vechimii în studii era doar pentru recrutarea externă, iar acum dacă se poate și pentru sursa externă nu înțeleg care e problema!
    Părerea mea este că era mai indicat frate ai făcut tco, minim 5 ani pe acel post, nu sa devina tco pepiniere de ofițeri! Dar asta e alta poveste!
    Pot sa va spun că am avut mulți studenți de la Academie, în practica și nu știu pe ce pământ calcă!
    Dar posturile la fr ar fi mai multe probabil ar fi mai ok, dar nu neapărat dacă faci academia ieși mai pregătit…

  18. Mi se pare ca vorbiti pe langa subiect. Concursurile de trecere in corpul ofiterilor sunt absolut normale, fiind motivatoate pentru agentii de politie care au studii superioare. Deja avand studiile superioare la ce iti mai trebuie Academia la FR?! Daca e sa se faca o diferentiere propun ca cei incadrati direct sa nu poata participa la astfel de concursuri, doar cei care au scoala de politie. Nu va mai mancati intre voi, asta vrea sistemul. Fa-ti serviciul cat de bine poti si lasa invidia.

  19. Sunt de acord cu tine ca acesti studenti nu stiu pe ce pamant calca pentru ca ei sunt pregatiti in functie de o anumita programa scolara. Oricum concursurile pt tco sunt o anomalie si un circ… si tot agentii din tco fac galagie ca nu li s a echivalat vechimea. eu zic sa i faca pe toti chestori prin tco si se rezolva problema.

  20. Va rog să îmi spuneți dacă eu, agent de poliție, fiind in concediu de creștere a copilului până anul viitor, pot participa la concursul de trecere în corpul ofițerilor! Va mulțumesc! Vă întreb iar pentru că nu ați răspuns!

    1. Da, Aveti dreptul daca îndepliniți conditiile care vor fi stabilite pentru trecerea in corpul ofițerilor.

  21. Domnilor reprezentanți ai Sindicatului atunci când se discută despre trecere agenților în corpul ofițerilor de politie , subofițerii care fac parte din arma Jandarmi și Pompieri care îndeplinesc condițiile de participare, nu pot concura pe aceste posturi decât dor când este specificat în anuntul concursului
    Cu încadrare directă din sursă externă??????
    Oare nu fac parte din același Minister?

    1. Cadrul legal care sta la baza organizarii concursului de trecere in corpul ofiterilor este repreznetat de Legea 360/2002 Statutul Politistului. Nu se poate folosi aceasta baza legala, specifica politsitlor, pentru ca alte categorii de personal militar sa participe la asemenea functii.

Dă-i un răspuns lui Marian Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută