Voucherele de vacanță vor fi emise începând cu luna august 2017

Vă informăm cu privire la ultimele informații pe care organizația noastră le-a obținut cu privire la acordarea voucherelor/tichetelor de vacanță. Așa cum v-am precizat și în materialele precedente, aceste vouchere de vacanță vor fi acordate în cuantumul echivalent cu salariul minim brut pe țară garantat în plată, care în prezent este situat la nivelul de 1450 lei.

De asemenea, voucherele de vacanță vor fi emise cel mai probabil începând cu luna august 2017 prin grija fiecărui ordonator principal de credite, în cazul nostru fiind vorba despre Ministerul Afacerilor Interne. Valabilitatea voucherelor va fi de 1 an, de la momentul emiterii și vor putea fi utilizate la orice operator de turism de pe teritoriul României.

Cel mai important element îl reprezintă eliminarea discriminării prevăzute inițial de OUG 8/2009, respectiv art. 1 alin. 1 „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru recuperarea și întreținerea capacității de muncă a personalului salarial, angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot acorda, în condițiile legii, bonuri de valoare, denumite în continuare vouchere de vacanță.”. Practic doar angajații care aveau semnat un contract individual de muncă puteau beneficia de acest drept, în defavoarea polițiștilor care aveau raporturi de serviciu.

Totodată, acest drept a fost prorogat pentru toate categoriile de bugetari încă de la momentul apariției actului normativ care le reglementa, din lipsă de fonduri. În mediul privat însă, angajatorii care ofereau această facilitate beneficiau de o deducere fiscală menită să încurajeze emiterea acestor vouchere.

Cât privește valoarea lor, în forma inițială din OUG 8/2009 cuantumul maxim al acestora era de până la 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, iar conținutul minim al pachetelor de servicii urma să fie stabilit prin hotărâre de guvern.

Ultima prorogare a termenului de acordare a voucherelor de vacanță a expirat la 30 iunie 2017, conform prevederilor art. 1 alin. 4 din OUG 9/2017 „Prin excepție de la alin. (3), în perioada 1 martie-30 iunie 2017 instituțiile și autoritățile publice prevăzute la art. 9 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016”.

Ministrul Mircea Titus Dobre a declarat într-o conferință de presă de la Palatul Victoria de la sfârșitul acestei săptămâni: „După 8 ani, statul acordă aceste drepturi angajaţilor din sistemul public central şi local şi venim cu un proiect de modificare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 8/2009. Mai exact, în perioada 1 iulie 2017 — 30 noiembrie 2018, autorităţile publice locale şi centrale, precum şi companiile de stat la care statul este acţionar majoritar au obligaţia să acorde indemnizaţia sau prima de vacanţă sub formă de vouchere în valoare de 1.450 de lei”.

Mai mult ca sigur că emiterea acestor vouchere de vacanță se va efectua după rectificarea bugetară din luna iulie 2017, întrucât la acest moment, nicio instituție publică nu are prevăzute în buget fonduri pentru acest drept.

Pe măsură ce vom avea răspunsuri la demersurile pe care le-am făcut pe acest subiect, vom informa punctual.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

Sindicatul EUROPOL: Voucherele de vacanță vor fi emise începând cu luna august 2017

Distribuie

0 răspunsuri

  1. Domnilor sindicalisti începând cu luna iulie ni se vor plăti sdsl cu 100% cum e prevăzut in lege???

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută