S-a făcut dreptate pentru sergenții angajați pe bază de contract

Traseul propunerii legislative înregistrată la Camera Deputaților sub numărul PLX 594/2017 se încheie la Senatul României ca și camera decizională prin atribuirea unui vot pozitiv. Astfel, personalul din MAI care a activat ca militari angajați pe bază de contract/jandarmi angajați cu contract/polițiști de frontieră angajați cu contract/soldați si gradați voluntari/soldați și gradați profesioniști vor fi beneficiari ai Semnului Onorific în Serviciul Patriei în funcție de anii care au activat în aceste posturi.

Mai exact, Legea nr. 573/2004 privind Semnul onorific în Serviciul Patriei, publicată in M. Of. al Romaniei, Partea I, nr. 1.267 din 29 decembrie 2004, se va modifica și va avea următorul conținut:

“Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 6. – (1) Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru ofiţeri, funcţionari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofiţeri şi preoţi militari, se conferă pentru:

  1. 15 ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale;
  2. 20 de ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale;
  3. 25 de ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale.

(2) Prin activitate în domeniile apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale se înţelege perioada cumulată în care persoanele prevăzute la alin. (1) au calitatea de:

  1. ofiţer, maistru militar, subofiţer, funcţionar public cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri, în activitate;
  2. militar angajat pe bază de contract/jandarm angajat cu contract/poliţist de frontieră angajat cu contract/soldat şi gradat voluntar/soldat şi gradat profesionist, în activitate;
  3. preot militar aflat în activitate.”

Este o măsură reparatorie menită să elimine discriminarea și inechitatea cu care erau tratați colegii care au activat mulți ani sub aceste forme de contract, în condiții identice cu militarii și cărora nu li se recunoștea această vechime în vederea acordării semnului onorific. Organizația noastră a susținut și a efectuat constant demersuri pentru a ne asigura că această modificare să fie finalizată, iar colegii noștri să beneficieze de acest drept.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

11 gânduri despre “S-a făcut dreptate pentru sergenții angajați pe bază de contract

  1. Era si timpul. Pentru cei care am dus intrdevar greul indiferent de arma. Am fost intotdeauna pe pe linia intai noapte si zi vara sau iarna ani la rand iar cei din birouri primeau insemnul onorific pentru munca noastra. Multumim celor ce au luptat pentru drepturile noastre.

  2. pe cand primim si medalia de 20 si 25 ani ca deocamdata am primit doar brevetul sau atestatul dupa cum se numeste mai nou

  3. Ar trebui facut de catre cei care au trecut in rezerva un memoriu urgent catre presedinte pt a trimite legea inapoi, pt corectia necesara, altfel s-ar face o nedreptate
    Poate exista o sansa, trebuie incercat este mai mult decat nepasarea.

  4. Dar de ce ,cei care au ieșit la pensie nu mai beneficiază de aceste drepturi..??.pai atunci cei care sunt în activitate l-i se recunoaste vechimea acumulata înainte de această hotarare.??…Eu cred că toți care am lucrat atâția ani in sistem trebuie sa avem acest drept….!!!!!!

  5. Cei care suntem pensionari(2016 ianuarie) si care am lucrat 10 ani ca MAC,nu se ia in calcul?cei 10 ani au constituit vechime de militar,am beneficiat de grupa.

  6. O lupta asurda cu niste moase îmbatrânite , aceste drepturi se putea da încă de acum 30 de ani dar la români niciodata nu e prea târziu.
    Succes pe viitor și atenție la VIITOR.

  7. Militari profesionisti,incadrati din1991,legislatie drepturi -2018…Toate DREPTURILE activitatii desfasurate de ei trebuiesc recunoscute,inclusiv celor ce sunt in rezerva.Vechimea de 15,20,25 de ani trebuie recunoscuta si echivalata cu sporul specific.Succes!

Lasă un comentariu