Problemele polițiștilor de frontieră pe masa Inspectorului General

Astăzi, începând cu ora 10.00, o delegație a Sindicatului EUROPOL s-a întâlnit cu conducerea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră pentru rezolvarea problemelor sesizate de membrii noștri de sindicat. Au fost aproape doua ore de discuții în care au fost tratate punctual toate problemele sesizate, fapt pentru care am apreciat deschiderea Inspectoratului General la dialog și receptivitatea în rezolvarea problemelor cu care se confruntă polițiștii de frontieră.

Principalele probleme abordate au fost cele legate de:

  • Acordarea sporului pentru pază si escortă,  asa cum este el prevazut la art. 25 din Anexa VI din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru polițiștii de frontieră din cadrul Aeroportului Internațional ”Henri Coandă” care efectuează paza și supravegherea persoanelor introduse în camera de triere. Juriștii insitiuției au fost în  incapacitatea de a ne explica care este calitatea pe care o au persoanele introduse în camera de triere, fapt pentru care va trebuie să ne adresăm Parchetului General pentru lămuriri, deși era o obligație a instituției de a ne preciza acest aspect. De asemenea, am discutat despre ”restricționarea” accesului la misiunile Frontex, pe motivul deficitului de personal, fapt pentru care reprezentanții IGPF ne-au asigurat că momentan nu mai există probleme în acest sens.
  • Problema orelor suplimentare din cadrul ITPF Timișoara, a fost o altă problemă abordată. Organziația noastră având deja o corespondență cu ITPF Timișoara pe acest subiect, iar aceste ore, după ce vor fi calculate, trebuie  să fie puse în plată.
  • Acordarea sporului pentru suprasolicitare neurospsihică pentru conductorii câini din cadrul ITPF Timișoara e o altă problemă a polițiștilor. Momentan, din 16 sectoare ale poliției de frontieră ( 64 ture serviciu), doar 5 conductori  câini beneficiază de acest spor, deși fiecare conductor  câine de pe fiecare tură din cadrul tuturor sectoarelor trebuie să beneficieze de acest spor, funcție de specializarea câinelui.Mai mult de atât, reprezentanții IGPF au trimis precizări clare în teritoriu cu privire la modul de acordare a acestui spor, însă nu s-a ținut cont de acest aspect, iar modul de acordare a acestuia a fost discreționar, fapt pentru care, la sesizarea noastră, conducerea IGPF va verifica modul de acordare al acestuia.
  • Delegarea polițiștilor din cadrul ITPF Timișoara e o altă problemă abordată. Am solicitat conducerii IGPF întocmirea unei analize judicioase cu privire la această problemă și scăderea numărului de polițiști delegați care are efecte negative atât pentru instituție, în plan financiar, cât și pentru polițiștii delegați. Conducerea IGPF urmează să întocmească această analiză și să dispună măsuri în consecință.
  • De asemenea, am discutat și despre modul defectuos de întocmire a pontajelor în cadrul ITPF Oradea acolo unde polițiștii de frontieră se schimbă pe locul de serviciu, având un program de 13 ore, însă sunt pontați doar 12 ore, pauza de masă, care e de până la o oră, neluându-se în calcul, aici avâd o încălcare grosolană a prevederilor Acordului colectiv, fapt pentru care conducerea IGPF va verifica modul de aplicare a acestuia.
  • Pregătirea fizică în cadrul ITPF Timișoara e o altă chestiune supusă dezbaterii, unde prin prevedeile Planului anual al pregătirii fizice în cadrul unițății  anulează practic prevederile Ordinului 154/2004 privind pregătirea fizică în MAI. Și pentru acest aspect sesizat IGPF -ul  va verifica legalitatea întocmirii acestui plan, care de asemenea, încalcă normele legale.
  • Acordarea grupelor speciale de muncă pentru lucrătorii biroului logistic din cadrul ITPF Timișoara e de asemenea o altă problemă discutată. Deși sunt polițiști care desfășoară aceleași activități în cadrul aceluiași birou, unii dintre aceștia sunt încadrați în grupe speciale de muncă, alții pauză. Am solicitat acordarea în mod unitar pentru toți polițiștii din cadrul acestor birouri a grupelor speciale de muncă, fapt pentru care conducerea IGPF va analiza fiecare situație în parte, iar în ședința de dialog social de mâine din cadrul ITPF Timișoara, această problemă va fi rediscutată.
  • Nu în ultimul rând am discutat și problema personalului civil, tot din cadrul ITPF Timișoara, care e redus la număr, iar încadrarea de personal întârzie să apară, fapt pentru care personalul existent e multifuncțional, desfășurând tot ce e nevoie, deși e încadrat pe o funcție cu atribuții clar stabilite prin fișa postului.

Cu siguranță mai sunt și alte probleme cu care se confruntă polițiștii de frontieră, timpul de doua ore fiind oarecum insuficient pentru a clarifica toate problemele existente la nivelul Poliției de Frontieră Române. Avem toată încrederea că problemele sesizate vor fi rezolvate punctual, dialogul social fiind factorul decident în rezolvarea acestora. Nu ezitați să ne sesizați problemele cu care vă confruntați în activitatea desfășurată zilnic, pentru că o problemă nesesizată la timp, tinde a dezvolta și alte probleme. Devenim prioritate prin atitudine.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Problemele polițiștilor de frontieră pe masa Inspectorului General

Distribuie

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută