Polițiștii rămân în continuare fără Acord colectiv

Poziția Ministerului Muncii cu privire la refuzul MAI de a iniția negocierile colective întârzie să apară  și asta ne determină să avem îndoieli serioase cu privire la integritatea și probitatea profesională a reprezentanților Direcției de dialog social care au fost desemnați să concilieze conflictul colectiv.

În aceste condiții, în lipsa procesului verbal de ședință, care încă nu ne-a fost comunicat, deși au trecut 2 zile de la întâlnire, pentru a vă ține la curent cu demersurile organizației noastre, vă prezentăm pe scurt punctele cele mai importante ale discuției.

Trecând peste faptul că la sosirea reprezentanților organizației noastre la locul întâlnirii, persoana desemnată din cadrul MAI, chestor de poliție dr. Macovei Ovidiu – directorul general adjunct al Direcției Generale Management Resurse Umane, era deja acolo într-o atmosferă „comodă” cu reprezentanții desemnați de Ministerul Muncii, am constatat că lucrurile păreau să fi fost lămurite înainte să înceapă discuțiile.

Încă de la începutul întâlnirii, delegatul MMFPSPV a constatat că au fost îndeplinite condițiile pentru declanșarea conflictului colectiv, conform art. 161 lit. a din Legea 62/2011, în sensul că MAI a refuzat inițierea negocierilor. Cu privire la acest aspect, delegatul MAI a încercat să inducă în eroare și să motiveze faptul că ei au inițiat prin act administrativ negocierea colectivă încă din august și a prezentat o notă raport. Colegii noștri au intervenit și au scos în evidență faptul că acest act administrativ avea ca obiect constituirea Comisiei Paritare conform HG 833/2007 și nu inițierea negocierii colective. Chiar și delegatul MMFPSPV a apreciat că procedura de constituire a Comisiei Paritare sau lipsa acesteia nu are nicio legătură cu obligația MAI de a declanșa negocierea colectivă.

Al doilea aspect interesant al discuției l-a reprezentat poziția reprezentantului MAI care a încercat să susțină o teorie conform căreia, la nivelul structurilor subordonate MAI nu a existat niciodată un Acord colectiv, ci doar la nivelul angajaților MAI. De asemenea, a încercat să susțină că raportat la prevederile HG 833/2007 Acordul colectiv nu poate fi negociat deoarece MAI nu are bugetul aprobat pentru anul 2017. Referitor la aceste aspecte, reprezentanții noștri au demonstrat concret faptul că Acordul colectiv expirat la 23.05.2016 a produs efecte asupra tuturor funcționarilor publici cu statut special din toate armele, tocmai prin invocarea și aplicarea efectivă a prevederilor acestuia în diverse domenii. Mai mult, prevederile art. 26 din HG 833/2007 stabilesc faptul că acordurile colective se încheie după aprobarea bugetului instituției, iar la acest moment MAI are bugetul aprobat încă de la începutul anului. Acest pretext invocat de MAI cade în condițiile în care Acordul colectiv din 2013 a fost semnat pentru 3 ani, deși în 2013 nu se cunoștea valoarea bugetului instituției pe 2014, 2015 și 2016.

Este greu de înțeles, chiar inexplicabil pentru noi, cum se dedublează reprezentanții MAI și promovează o politică și o abordare duplicitară, în funcție de scopul pe care și-l urmăresc, dar de fiecare dată în defavoarea oamenilor pe care ar trebui să ii reprezinte. Acei oameni care zi de zi produc rezultate pentru ca ei, din birourile fostului Comitet Central, să poată să se laude în bilanțuri și să își negocieze grade, funcții și salarii de lucrări de excepție. Credem tot mai mult că această „boală” reprezintă de fapt una dintre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care ocupă funcții în MAI. Totuși, literatura de specialitate ne spune că personalitatea multiplă sau tulburarea de identitate disociată, este o afecțiune ce poate fi tratată cu terapie de specialitate. Iar dacă nu știți cum se manifestă, vă spunem noi, că doar constatăm simptomele de fiecare dată la întâlnirile pe care le avem: „înstelatul” raportează existenta unor „goluri” de memorie, „înstelatului” i se descriu întâmplări în care a fost implicat și de care nu își aduce aminte, utilizarea pronumelui „noi” referitor la propria persoană, halucinații auditive sub forma de voci care le spun ce să facă.

Așteptăm concluzia celor de la MMFPSPV însă, concomitent, vom sesiza Organizația Internațională a Muncii pentru încălcarea prevederilor Convenției OIM 154 din 1981 privind promovarea negocierii colective, ratificată de România prin Legea 112/1992, pentru faptul că instituțiile statului român împiedică negocierea colectivă folosindu-se de prevederi ambigue, neclare, cum este și HG 833/2007 care este perimată, caducă și contrară Legii 62/2011. De asemenea vom reclama și modul în care tocmai cei care trebuiau să susțină și să promoveze dialogul social, respectiv delegații MMFPSPV au acționat părtinitor și nu au contribuit la promovarea necesității existenței negocierii colective.

Vom continua demersurile noastre pentru a obliga MAI să vină la masa negocierilor împreună cu toate organizațiile sindicale și vom demasca toate tentativele de a deturna dialogul social și negocierea colectivă prin încurajarea unor „Acorduri” surogat, așa cum se derulează în acest moment la nivelul IGPR.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

Sindicatul EUROPOL: Polițiștii rămân în continuare fără Acord colectiv

Distribuie

Un răspuns

  1. o rugaminte. daca sesizati comiterea unei infractiuni de catre ” instelati ” faceti o plangere/ denunt. penal. de asta se tem cel mai tare. ve ti vedea ca vor fi mai receptivi pe viitor….

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută