Polițiștii mureșeni, eroii de serviciu

Nu puține sunt cazurile în care polițiștii sunt eroi salvatori, însă nu toate dintre acestea sunt mediatizate și cunoscute tuturor. Unul dintre acestea în care polițiștii au dat dovadă de bravism este  cel al polițiștilor mureșeni Borșa Laurențiu și Moldovan Bogdan din cadrul secției 5 de poliție Miercurea Nirajului, care în data de 02.06.2018, în jurul orei 01:20, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au pornit în urmărirea unui autoturism care nu a oprit la semnalul regulamentar efectuat de aceștia.

După aproximativ 2 km, autoturismul pe care îl urmăreau a intrat frontal în pilonul unei pasarele al unui drum județean. De aici a început și nenorocirea. După impactul violent, autoturismul în care se afla pasagerul, a fost cuprins de flăcări, iar conducătorul acestuia, fiind rănit, a rămas blocat în interior, acesta încercând să iasă pe geam, însă din cauza rănilor, nu a reușit.

Polițiștii ajunși la fața locului, agentul principal Moldovan Bogdan și agentul Borșa Laurențiu, nu au stat pe gânduri și au acționat imediat, deși exista pericolul ca autoturismul aflat în flăcări să explodeze. Colegii noștri polițiști au pus mai presus de orice, viața și integritatea pasagerului aflat în imposibilitatea de a se salva, deși chiar aceștia se aflau într-un pericol iminent, din salvatori puteau deveni victime.

De aici a început  cursa contra cronometru, polițiștii reușind să scoată victima încarcerată  înainte ca aceasta să fie arsă de vie, în prezent aceasta aflându-se în afara oricărui pericol. Tensiunea evenimentului prin care au trecut cei doi polițiști nu s-a oprit aici si a luat amploare când victima accidentului a declarat echipajului medical sosit să acorde primul ajutor, că este purtătoare a unei boli.

Întrucât cei doi polițiști au intrat în contact cu victima, aceștia au primit îngrijiri medicale și au fost supuși unor teste de specialitate. Din fericire, rezultatele analizelor au fost favorabile celor doi polițiști eroi, aceștia fiind în afara pericolului de a fi contractat vreo boală.

Deși poate mulți vor spune că faptele acestor bravi polițiști sunt unele normale și că era de datoria acestora să intervină, noi nu putem decât să-i felicităm pentru curajul și devotamentul de care au dat dovadă. Nu ne e de mirare că aceștia nu au primit niciun semn de mulțumire sau măcar o banală felicitare din partea conducerii IPJ Mureș, managerii instituției probabil fiind ocupați cu probleme mult mai importante decât aceasta.

Iată că avem o dovadă clară a unui alt exemplu de dăruire în care polițiștii sunt în slujba cetățenilor, pregătiți în orice moment să-i apere, să le salveze viața, să prindă infractori și pentru asta trebuie să avem grijă de ei și să le oferim respectul cuvenit.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Un gând despre “Polițiștii mureșeni, eroii de serviciu

  1. Felicitari tinerilor polițisti pentru curajul de care a ti dat dovada !Suntem mândri ca exista in jurul nostru si asemenea persoane care î si pun viata in pericol salvând alte vieti.Sunteti un exemplu demn de urmat !Felicitari inca o data !

Lasă un comentariu