Poliția rutieră a fost „castrată” de parlamentari

România este de departe țara tuturor posibilităților și excelează la acest capitol chiar și în fața SUA, țara care a patentat acest slogan. În țara în care infractorii pot să își facă legea nestingheriți, după propriile nevoi, iată că nivelul la care ajunge acest flagel este unul surprinzător.

După ce parlamentarii cu bolizi de sute de mii de euro sau beizadelele lor, pentru care legea este ceva ce se aplică muritorilor de rând și în niciun caz „aleșilor” poporului, au rămas fără permise pentru depășirea vitezei legale sau alte contravenții nesimțite, cum ar fi circulația pe sens opus, nerespectarea culorii roșii a semaforului și altele, le-au pus gând rău polițiștilor rutieri.

Propunerea celor doi deputați a fost îndreptată, evident, spre golirea de conținut a efectelor atribuțiilor polițiștilor rutieri dându-le acestora doar un rol de „bibelou” pe marginea drumului. Astfel, OUG 195/2002 va conține următoarele modificări:

  • presemanlizarea prezenței radarelor staționate cu 500-1000 metri în localitate  și 2000-4000 metri în afara localității;
  • folosirea exclusivă de autospeciale inscripționate pentru radarele staționate care să fie la vedere;
  • utilizarea pistolului radar la maximum 10 metri de autospeciala inscripționată la vedere;

Mai rămânea să propună ca polițiștii care vor folosi pistolul radar să aibă o frânghie de 10 metri legată la picior iar autospecialele de poliție cu radare să fie poziționate pe mijlocul drumului pentru a fi văzute de toată lumea.

Consternarea este cu atât mai mare cu cât deputatul cunoscut și sub pseudonimul de „Mitralieră”, Cătălin Rădulescu, a precizat la tribuna parlamentului că această modificare reprezintă, cităm: „un pariu cu ei și cu cetățenii României”. Acum, ori deputatul a confundat Parlamentul cu o sală de jocuri și legile cu păcănelele sau ruleta, ori viața participanților la trafic reprezintă doar o simplă miză.

Încă de la început reacțiile asupra acestor propuneri au fost unele vehemente din partea autorităților, deorece Guvernul nu a dat aviz favorabil, iar cea mai importantă organizația europeană în domeniu, Consiliul European pentru Siguranta Transporturilor (ETSC), a criticat dur aceste propuneri din următoarele considerente :

  • În prezent, in România nu funcționează sisteme automate fixe de detectare a vitezei. Numărul de amenzi date cu ajutorul camerelor fixe de monitorizare a scăzut de la 32,670 în 2011, la 4,550 în 2014 la 0 dupa anul 2014.
  •  Numărul amenzilor acordate în urma măsurării vitezei cu dispozitive radar mobile a scăzut de la un million în 2011 la 710,520 în 2017.
  •  Obligativitatea de a monta panouri de atenționare pentru fiecare acțiune a poliției pentru măsurarea vitezei participanților la drum va îngreuna acest proces și presupune resurse financiare suplimentare.

Este evident că prin aceste modificări legislative, polițiștii nu vor mai putea controla modul de respectare a limitelor de viteză pe tronsoanele de drum cu ajutorul radarelor staționate. Mai mult, nota de fundamentare a acestor propuneri nu conține niciun fel de date care să justifice aceste măsuri în condițiile în care rata mortalității in România este de peste 3 ori mai mare decât a altor țări din Uniunea Europeană și aproape 2.000 de oameni mor în fiecare an pe șosele.

Nu putem decât să asistăm impasibili la măcelul care va fi generat pe șosele ca urmare a creșterii numărului de morți generat de posibilitatea „legală” a conducătorilor auto de a încălca regimul de viteză. Și e la fel de important să precizăm că nu putem purta nicio răspundere în acest sens, deoarece noi, polițiștii, aplicăm legea, nu facem legea.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

2 gânduri despre “Poliția rutieră a fost „castrată” de parlamentari

  1. Deputatul nu este doar „mitralieră”.
    Este în executarea unei sancțiuni penale, cu suspendare.

    Acelaşi care a fost amendat prin 2016 pentru viteză. L-a sancționat domnul Godină, gramatical la vremea aceea.

  2. Bine asa sa va lege si de autospeciala dacă este nevoie nu-i problema poate va mai iese la toti fumurile din cap ca prea Domn Polițist cate o data întocmește niște procese verbale cu sancțiuni necorespunzătoare si prea este el atot stiutorul de legi eu nu cred ca a sta cu Dumnezeiescul MCV sau Neinscriptionat subt tufis este o evitare a accidentelor mai bine zis un target pe tura respectiva cu stimă Politia Romana Corupta

Lasă un comentariu