După 20 de ani, autospecialele de poliție vor fi spălate

Normalitatea în unitățile de poliție este atât de greu de implementat încât mulți colegi au ajuns să se complacă în condițiile mizere în care sunt nevoiți să își îndeplinească atribuțiile de serviciu. Dacă anul trecut am fost nevoiți să protestăm în fața MAI cu machete de toalete pe care le găsim în fundul curților…

Normalitatea în unitățile de poliție este atât de greu de implementat încât mulți colegi au ajuns să se complacă în condițiile mizere în care sunt nevoiți să își îndeplinească atribuțiile de serviciu. Dacă anul…

Toţi cei care lucrează în Ministerul Afacerilor Interne au simţit cel puţin o dată, pe pielea lor, că oricât de evident ar părea un drept recunoscut prin lege, e foarte posibil ca acesta să nu fie atât de clar pentru cei care decid la nivelul unităţilor centrale din MAI (DGF, DGMRU, DGJ ) și…

Ordinul MAI 136/2004 desființat de instanța de judecată

Toţi cei care lucrează în Ministerul Afacerilor Interne au simţit cel puţin o dată, pe pielea lor, că oricât de evident ar părea un drept recunoscut prin lege, e foarte posibil ca acesta să…

Vă informăm despre recenta colaborare începută cu S.C.A. „Cuculis și Asociații”, ce vizează reprezentarea membrilor Sindicatului EUROPOL pentru revendicarea dreptului de a beneficia de plata unei fracțiuni din rata în cazul polițiștilor care și-au achiziționat o locuință înainte de 6 decembrie 2018, data publicării în M. Of. a Legii 288/2018 prin care a fost…

Colaborare între Sindicatul EUROPOL și S.C.A. Cuculis și Asociații pentru drepturile polițiștilor

Vă informăm despre recenta colaborare începută cu S.C.A. „Cuculis și Asociații”, ce vizează reprezentarea membrilor Sindicatului EUROPOL pentru revendicarea dreptului de a beneficia de plata unei fracțiuni din rata în cazul polițiștilor care și-au…

Ieri, 16.05.2022, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 484  a fost publicată Legea nr. 138 din 13.05.2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor. Noile prevederi vin să reglementeze mult mai multe aspecte întâmpinate de polițiști în activitatea operativă desfășurată în acest segment în care cruzimile față de animale…

Pedepse cu închisoarea de 7 ani pentru uciderea animalelor

Ieri, 16.05.2022, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 484  a fost publicată Legea nr. 138 din 13.05.2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor. Noile prevederi vin să reglementeze…

Conform unui comunicat al Institutului Național de Statistică emis astăzi, autorecenzarea s-a prelungit până la data de 27 mai 2022. Toți  angajații din România, fie că fac parte din sistemul public sau cel privat, care participă la etapa de autorecenzare online au dreptul la o zi liberă plătită, acordată de angajator. Aceasta se va lua…

Autorecenzarea s-a prelungit. Cum poți beneficia de o zi liberă plătită

Conform unui comunicat al Institutului Național de Statistică emis astăzi, autorecenzarea s-a prelungit până la data de 27 mai 2022. Toți  angajații din România, fie că fac parte din sistemul public sau cel privat,…

Conform legislației în vigoare, după ridicarea stării de alertă, valabilitatea acordurilor/contractelor colective de muncă se prelungește cu încă 90 de zile, iar părțile au obligația inițierii negocierii colective în termen de 45 de zile de la încetarea acestei stări. Întrucât Acordul colectiv pentru polițiști a expirat din data de 05.04.2020, însă a produs efecte…

Blat la MAI pentru negocierea Acordului Colectiv

Conform legislației în vigoare, după ridicarea stării de alertă, valabilitatea acordurilor/contractelor colective de muncă se prelungește cu încă 90 de zile, iar părțile au obligația inițierii negocierii colective în termen de 45 de zile…

Nu de puține ori organizația noastră a sesizat  o problemă destul de serioasă pentru polițiști  referitoare la riscurile la care sunt supuși când efectuează ore de noapte. Plata sporului pentru munca de noapte este reglementată în Legea-cadru nr. 153/2017 la art. 20, ”personalul care, potrivit programului normal de lucru, își desfășoară activitatea între orele…

Munca de noapte reduce speranța de viață

Nu de puține ori organizația noastră a sesizat  o problemă destul de serioasă pentru polițiști  referitoare la riscurile la care sunt supuși când efectuează ore de noapte. Plata sporului pentru munca de noapte este…

Câteodată stăm și ne întrebăm dacă factorii decidenți din I.G.P.R. vor realiza vreodată faptul că munca de poliție este realizată de către aceia care nici măcar nu au acces fizic în birourile lor și trebuie însoțiți dacă doresc să ajungă la vreun șef din unitatea centrală. Altfel nu putem să înțelegem, efectiv, motivele pentru…

După 22 de ani, Poliția Română cumpără primele „dube de poliție”

Câteodată stăm și ne întrebăm dacă factorii decidenți din I.G.P.R. vor realiza vreodată faptul că munca de poliție este realizată de către aceia care nici măcar nu au acces fizic în birourile lor și…

Conform unui proiect de ordonanță de urgență a Guvernului transmis structurilor de apărare, ordine publică și securitate națională, începând cu data de 1 iulie 2022, cuantumul brut salariilor de funcție se stabilește la nivelul salariilor de funcție prevăzute în Legea cadru nr. 153/2017, pentru anul 2022. Pe înțelesul tuturor, au fost acordate două tranșe…

Legea salarizării aplicată în integralitate din luna iulie pentru polițiști

Conform unui proiect de ordonanță de urgență a Guvernului transmis structurilor de apărare, ordine publică și securitate națională, începând cu data de 1 iulie 2022, cuantumul brut salariilor de funcție se stabilește la nivelul…

Astăzi, în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 431 a fost publicată Legea privind modificarea și completarea art. 36 din Legea nr. 218 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, modificare ce vizează perioada de timp aferentă conducerii unei persoane la sediul poliției, stabilirea situației de fapt și dispunerea măsurilor legale față de aceasta. Pentru publicul…

Modificare privind reținerea persoanelor de către Poliție

Astăzi, în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 431 a fost publicată Legea privind modificarea și completarea art. 36 din Legea nr. 218 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, modificare ce vizează perioada de…

Caută

Îți plac demersurile noastre?

Susține-ne!

Înscrie-te în sindicat!