„Munca forțată” la IPJ Cluj

Agenții de ordine publică din cadrul Secțiilor de Poliție de pe raza mun. Cluj Napoca sunt obligați să lucreze în condiții care le pun în pericol sănătatea.

Este vorba despre modul abuziv în care sunt planificați în serviciu, fără respectarea condițiilor minimale impuse de prevederile art. 135 alin. 1 din Legea 53/2003 Codul Muncii dar și ale art. 14 alin. 3 din OMAI 577/2008, în sensul că nu li se respectă timpul minim de refacere a capacității de muncă de 12 ore.

Fiecare dintre agenții de ordine publică este supus, cel puțin o dată pe săptămână, la un astfel de tratament inuman, prin planificarea din schimbul 3 în schimbul 2, sau din schimbul 2 în schimbul 1. Practic, după un schimb de noapte, care se încheie la ora 06:00 în situația ideală, deoarece de multe ori rămân și peste program, aceștia au doar câteva ore la dispoziție pentru a se putea odihni, urmând ca la ora 14:00 să fie prezenți din nou la serviciu.

Este greu de crezut că în anul 2016, la nivelul unui inspectorat de poliție de asemenea dimensiuni, cum este IPJ Cluj, să existe astfel de abuzuri specifice țărilor din lumea a treia, și să nu fie respectate drepturi elementare pe  care orice angajat ar trebui să le aibă.

Situația este cu atât mai gravă cu cât, reprezentanți ai sindicatelor de la nivelul IPJ Cluj, în schimbul unor funcții călduțe sau salarii de lucrări de excepție, au tolerat și chiar i-au convins pe agenții de poliție să creadă că această formă de program reprezintă de fapt normalitatea.

Chiar dacă de-a lungul timpului, în mod fals s-a invocat lipsa de personal pentru a „justifica” această situație, să nu uităm că politica de resurse umane este atributul conducerii inspectoratului, pe cale de consecință dumnealor sunt singurii răspunzători pentru faptul că nu au direcționat către aceste structuri fluxul de personal.

Sindicatul EUROPOL a luat atitudine și a sesizat aceste abuzuri grosolane, care prejudiciază grav sănătatea polițiștilor, dar care au și consecințe asupra speranței de viață.

Trăim încă într-un sistem bolnav, care ne spală creierele și unde anormalitatea a ajuns să fie considerată normalitate.

Le mulțumim celor care ne-au sesizat și îi rugăm și pe ceilalți colegi din toată țara să nu ezite să ne scrie despre problemele cu care se confruntă, pentru că numai așa vom reuși să eliminăm abuzurile sistemului.

Viitorul ne aparține

Echipa Sindicatului EUROPOL

Sindicatul EUROPOL: „Munca forțată” la IPJ Cluj

Distribuie

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută