Mii de șefi ce practică prostituția profesională

Haosul instituțional existent a depășit cele mai sumbre scenarii ale celor mai pesimiști polițiști. Nu de puține ori îi veți auzi pe colegii care s-au pensionat sau care sunt la final de carieră și care spun că asemenea bătaie de joc la adresa sistemului de poliție nu a existat niciodată.

Pe nimeni nu mai interesează pregătirea profesională a personalului, pregătirea fizică nu se mai face, problemele profesionale nu mai contează, singurul lucru important pentru șefi este să se orienteze și să mușamalizeze cât mai bine problemele pe care le au în unitate.

Valul de plecări din sistem a adus în prim plan, în mii de funcții importante de conducere, ofițeri care până de curând erau ascunși pe după birouri pentru că erau niște veritabili incompetenți pe care mai bine îi țineau de decor decât să îi pui să facă ceva. Și asta din cauza celor peste 2000 de posturi de conducere care astăzi sunt ocupate prin împuternicire.

Problema cea mai mare este că de aproximativ 2 ani, avem parte de ofițeri care ocupă aceste funcții temporar, fără să treacă prin nici un filtru, și care nu au nicio răspundere, nu iau nicio decizie de frică sau dacă se implică, dau dispoziții pentru a controla subalternii în concediu medical, pentru a interzice telefoanele mobile personale în timpul serviciului sau șefi care se pun preș în fața politicului.

Mai sus vedeți o statistică sumbră din Poliția Română și Poliția de Frontieră Română, de unde puteți aprecia câte zeci de mii de destine ale polițiștilor cu funcție de execuție sunt compromise de oameni care ar trebui să îi conducă într-un mod eficient, să-i coordoneze și să îi susțină. În realitate, vorbim doar de o cursă a înstelaților care nu mai știu ce clanțe ale partidelor să lustruiască și pe care nu îi interesează câtuși de puțin de soarta subalternilor.

Ne cerem scuze pentru acele persoane care sunt de bună credință și își înțeleg rolul și funcția, însă la câte sesizări primim zilnic din partea polițiștilor care sunt victimele acestor „împuterniciți”, este greu să înțelegem de ce se menține această stare de haos.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

Sindicatul EUROPOL: Mii de șefi ce practică prostituția profesională

Distribuie

Un răspuns

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută