Maine, 24.03.2018, dăm zăpada din fața MAI

Sindicatul EUROPOL se ține de protocolul asumat prin care s-a realizat unitatea sindicală pentru protestul comun ce va avea loc pe 24.03.2018 din fața Ministerului Afacerilor Interne. Cu toate intemperiile, cu toate greutățile fiecărui polițist care vine din provincie, am reușit să mobilizăm din partea organizației noastre peste 1000 de polițiști care vor fi în mișcare spre capitală începând cu ora 21:00, pentru a ajunge dimineața la începerea acțiunilor de protest.

Vă reamintim că principalele revendicările ale protestului denumit #RevoltaPolițiștilor sunt reprezentate exclusiv de salarizare, respectiv:

  • plata sporului de 100% pentru orele prestate în zilele de repaus și sărbători legale, așa cum prevede Legea 153/2017;
  • încadrarea agenților de poliție pe funcții prevăzute cu studii superioare și acordarea coeficientului corespunzător pentru aceștia;
  • aplicarea unui procent din grila de salarizare prevăzută pentru anul 2022, așa cum s-a aplicat celorlalte categorii bugetare;
  • raportarea tuturor drepturilor salariale la salariul de funcție avut în plată, și nu la salariul de bază din decembrie 2009.

Vă informăm pe această cale că reprezentanții Sindicatului EUROPOL așteaptă polițiștii începând cu ora 09:00 în incinta Biseriicii Crețulescu, la aproximativ 200 de metri de locul protestului, în vederea distribuirii materialelor de protest. Facem apel pe această cale polițiștilor din București, să înțeleagă câte greutăți au de înfruntat cei care vin din provincie, mai ales în contextul condițiilor meteorologice, motiv pentru care efortul lor de a participa la acțiune este foarte important.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

5 gânduri despre “Maine, 24.03.2018, dăm zăpada din fața MAI

  1. Ma bucur ca ati mobilizat oamenii….si sper sa fim cat mai multi ca sa dam un semnal puternic acestui guvern…Asa nu se mai poate….
    Din informatiile pe care le am se pare ca se va asigura ceai cald si cafea la protest in fata M.A.I.

  2. Cum sunt un nou membru, imi cer scuze pentru indrazneala….
    Fratilor, eu vreu sa fiu politist! Si nu gandi ca „vreu” este agramat, precum multi gandesc.
    Laudabila initiativa de a da zapada, fie si din fata MAI, dar credeti ca asta e solutia?
    Ma supun majoritatii si particip.
    Insa stiu sigur ca inafara de ceva „pe sticla” nu se va intampla nimic.
    Am prins vremurile de inceput ale politiei, recte…de prin 1994.
    Credul fiind in principii onorabile, m-am pierdut in multime de intrigi si scarnavii.
    Sa recunoastem ca …oare ce?…
    Asta seara sefii mei si-au adunat acolitii si sunt la chef….chipurile, de ziua noastra. As fi vrut sa fiu acolo, asa cum am fost de atatea ori pe cand se mai gasea gram de onoare.. Ce ma retine?
    Scarba!
    Vine ziua noastra si sunt trist, vine ziua….uf! Care dintre noi poate spune cu mandrie: Sunt politist! ?!?!?!
    „Nepoti” si farisei ajunsera a ne conduce, oameni scolarizati la biosper…beep!…ma …sau alte academii, „imputernicirea” face din orice caprar un manager, logistica de tot rahatul, fantezii de rezultate pentru a tine clovni in scaune si multe, multe altele!
    Sunt sigur ca putini sunt cei ce inteleg la ce ma refer, pentru ca voi, stimati colegi, in majoritate faceti parte din garda tanara, cu ochii numai dupa drepturi. Nu critic, vreau doar sa-mi spun of-ul. Vreau sa fiu politist! Vreau sa nu conteze ca sunt chemat din timpul liber, atat timp cat slujesc comunitatea! Vreau sa-mi fac datoria de a proteja comunitatea, semenii, copiii, prietenii, familia, tara, la nevoie! Vreau sa am incredere in tine, colegule, sa stiu ca oricine vei fi fost, atat timp cat intervenim la un eveniment, ma pot baza pe tine!!!!!
    Ca pentru asta ar trebui sa beneficiez de facilitati, nu vreau sa mi se acorde precum pomana la milogi, ci vreau ca cei in slujba carora sunt-societatea- sa fie de acord cu asta. Vreau sa respect si sa fiu respectat!
    Cati dintre voi au beneficiat de o reteta gratuita pentru o simpla raceala?!!? Avem acest privilegiu, conferit de statutul profesional. Procedura…….te face sa treci la aspirina saracului si sa faci terapie cu toti doctorii de unitate, farmacii si rapoarte!!!!!!! Si cand te inzdravenesti, mai blagoslovesti inca o data binefecatorii autori ai procedurii!!!
    E ziua noastra! E ziua politiei romane! ….dar mi-e jena sa spun ca e si ziua mea….
    Dragilor, nu zapada din fata MAI e problema, ci acea cenusa din interior, ce se scurge pana in preajma ta, colegule, iar tu o stii…..o vezi….dar taci! Imi asum si pot demonstra oricaruia acest lucru. Dar pestele de la cap se impute, insa el se curata de la coada. A aprofunda legislatia ne ajuta enorm ca sa facem front comun si sa razbim in a ne capata (recapata) demnitatea.
    Oare de cate ori se intampla in Romania ca unul din copii tai, colegule, sa fi raspuns mandru cand a fost intrebat unde este taticul:
    -Tati este la serviciu! Va prinde pe nenea cel rau si apoi vine sa ne jucam!!!
    Am aberat nitel….dar e ziua mea!…am un motiv obiectiv sa ma exprim subiectiv!!!
    Multumesc de injurii si va doresc din tot sufletul: LA MULTI ANI!!!

  3. Te-as contrazice, dar n-am cu ce!
    Macar am….socializat.
    Spre bucuria unor lideri ce „ies pe sticla” si se simt importanti, desi sunt rupti de realitate, de „sistem” si se bucura de cotizatia …..multimii (desi suna mai corect…prostime).
    Apropo, saptamana trecuta nu am folosit auto de serviciu pentru ca se dispusese, ceva mai inainte, schimbarea pneurilor cu cele de vara. A fost paralizata activitatea pe segmentul deplasari in teren. Stie careva unde a copilarit cel ce a dispus asta? La „sanul” lui taticu’ a fost cald si bine, soferul a fost mereu prezent la scara, nu s-a stiut realitatea, iar…..in teren nu conteaza cum e in prezent. Deci, mai conteaza inca o procedura de legitimare, de exemplu, emisa de …..unul care a aterizat din scoala direct in biroul sus-pus si care nu stie sa lege 2 vorbe ca sa se prezinte, daramite sa se mai uite pe o C.I.?!?!!?
    Si mai conteaza ca procedura are 2 pagini text si 7 file cu semnaturi emitenti si ….aprobatori?!!?!? :)) :)) :))
    Nu am avut de a face cu miscarea sindicala, dar dupa 24 ani de munca eu cred ca acest organism ar trebui sa se axeze civilmente pe reprezentare juridica, conform personalitatii constitutive, prin asistarea cotizantului in oricare actiune care solicita deliberare judecatoreasca si pe latura profesionala pe echitabilitatea munca-remuneratie, sub aspectul fisei postului, cu drepturile si obligatiile prevazute de legislatia in vigoare.
    Cu siguranta ca apoi vor fi luate in seama propunerile legislative, pertinente si in acord cu principiile de drept.
    Pana atunci…..fiecare trebuie sa depuna un efort pentru a nu lasa doar pe umerii liderilor de sindicat sa aprecieze si sa propuna, ci doar sa dea glas si sa exprime opinia majoritatii.
    Cu aceasta ocazie imi permit sa solicit un schimb de pareri: la mine protectia muncii, obligatorie dealtfel, cu cele minimum 2 ore/luna de catre cei platiti pt asta, asa cum prevede legislatia, se face numai pe hartie. Nu am vazut in 24 ani de nici o culoare sa fie altfel chestia asta! Semnat si…. chiar apostrofat ca nu am „dat cu batul” mai repede!
    La voi e la fel?!!??!

  4. Pentru o buna informare a opiniei publice si pentru un drept la replica va rog sa intrati pe comunicatul MAI din 24.03.2018 in care prezinta ca mare realizare faptul ca salariul unui agent de politie a crescut cu 400 de lei(1373-1776 ) in perioada atentie……… decembrie 2016-ianuarie 2018(adica in aproximativ 14 luni de zile) . In acest sens, comunicati opiniei publice faptul ca in perioada 2015-2018 salariile in domeniul educatiei au crescut cu aproximativ 70-80%(25-32% -2015, 15%-2017, 5% ian si 20% martie-2018, plus introducerea unor noi sporuri si drepturi salariale) si in prezent sunt nemultumiti , in sanatate maririle sar de 100% dar cu surprindere aflam de mariri salariale acordate acum pentru ambulantieri si soferi ce erau preconizate a fi actualizate in 2022 si tot sunt nemultumiti.. Daca ne referim doar la ultimele sase luni vedem cu surpriza ca salariile parlamentarilor s-au dublat la 01.07.2017 iar in ian.2018 au mai avut o marire pe net de 8%, de asemenea li s-a dublarea suma forfetara de la 11.000 lei lunar la 20.000 lei lunar plus actualizarea la zi… 2018 a celorlalte drepturi(cazare, transport,diurne,prezenta sedinte) in timp ce noua ne-au inghetat toate drepturile la nivelul 2017(hrana, echipament,chirii.samd). De asemenea vedem ca in aceeasi luna respectiv iulie 2017, salariile in administratia locala au crescut intre 25% si 150% . In cursul anului trecut au mai fost mariri salariale intre 30-50% in cultura, garda de mediu, opc….). In concluzie doresc sa inaintati un mesaj atat catre M.A.I cat si catre presa pentru a demostra inca o data adevarata situatie in care ne aflam…. De asemenea, nu uitati sa-i amintiti doamnei Carmen Dan ce a declarat public in data de 30.04.2017 atunci cand in cadrul unei emisiuni la antena 3 a dat asigurari ca de la 01.07.2017 se va introduce sporul de fidelitate politistilor.(o alta minciuna, m-am interesat si sporul este inghetat din 2009). Si nici minciuna memorabila a doamnei Lia Olguta Casilescu de exact acum un an, mai precis din 23.03.2017, cand dupa incheierea mitingului a promis ca politistii vor avea salariile dublate din vara 2017…In incheiere, am rugamintea de a face aceasta informare pentru a demonstra ca cererile noastre sunt indreptatite……

Lasă un comentariu