În IPJ Dolj se practică „munca forțată”

Incep să apară primele anomalii ale modului în care sunt aplicate prevederile Ordinului MAI 78/2017 privind condițiile de acordării a majorării salariale pentru personalul Ministerului Afacerilor Interne planificat să asigure continuitatea îndeplinirii atribuțiilor specifice, în afara programului normal de lucru, de la domiciliu, precum și activitățile pentru care se asigură continuitatea îndeplinirii atribuțiilor specific.

Dacă imediat după trimiterea Ordinului spre publicare către M.Of. organizația noastră a intervenit pentru structurile de acțiuni speciale unde nu se asigură planificarea în schimburi/ture pe toată perioada celor 24 ore, aspect, care a fost reglementat în timp operativ de către inspectorul general, acum avem parte de discriminările îndreptate asupra personalului din cadrul Centrelor de Reținere și Arestare Preventivă.

Acești colegi, în afară de faptul că prin serviciul pe care îl prestează ispășesc și ei aceeași pedeapsă ca „beneficiarii” CRAP-ului, au ajuns să fie obligați la muncă forțată. Ce înseamnă munca forțată, în sensul legii? Este aceea muncă sau serviciu impus unei persoane sub amenințare ori pentru care persoana nu și-a exprimat consimțământul. Iar dacă vă întrebați unde este amenințarea, aceasta este manifestată de „promisiunile” șefilor cu declanșarea unor cercetări disciplinare.

Practic, în afara de colegii din cadrul Centrelor de reținere și arestare preventivă care lucrează în ture/schimburi, mai sunt o parte din polițiști care sunt planificați, oficial în serviciu, de luni până vineri, de la 08:00 – 16:00, iar după ora 16:00 dar și în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, sunt obligați să asigure escorta pentru prezentarea în fața instanței a celor reținuți sau arestați, în baza unei planificări ilegale denumite „serviciul de permanența”. Important de menționat este faptul că cei din conducerea IPJ Dolj, în data de 29 și 30 iunie, când au avut loc doua videoconferințe, i-a durut în cot de subalternii lor, mințind că buna funcționare a CRAP-ului este asigurată prin ture de 12 ore, sens în care niciun polițist nu face obiectul asigurării continuității după orele de program.

Din datele pe care le-am primit de la colegii noștri din țară, mai ales din județele unde sunt cele 9 Curți de Apel, niciunul din polițiștii care asigură escortele nu beneficiază de prevederile Ordinului MAI 78/2017. Din acest motiv, organizația noastră a sesizat Corpul de Control al MAI, dar și conducerea IGPR cu privire la modul în care inspectorul șef al IPJ Dolj a înțeles să își bată joc de proprii oameni prin eliminarea lor din dispoziția de personal emisă în temeiul art. 4 alin. 3 din Ordinul MAI 78/2017. Și pentru că niciodată nu facem acuzații fără probe, alăturat atașăm o astfel de planificare ilegală valabilă pentru luna iulie, după publicarea Ordinului MAI, prin care polițiștii sunt induși în eroare că sunt planificați la continuitate dar de fapt, aceștia nu beneficiază de majorarea de 40%.

Le reamintim tuturor colegilor care sunt desemnați să asigure continuitatea, fără să beneficieze de majorarea de 40%, că aceste planificări sunt ilegale în condițiile apariției Ordinului MAI 78/2017 și îi rugăm să ne sesizeze pe orice cale.

Viitorul ne aparține!

Gabriel GÎRNIȚĂ, Președinte Filiala Dolj a Sindicatului EUROPOL

Sindicatul EUROPOL: În IPJ Dolj se practică „munca forțată”

Distribuie

4 răspunsuri

  1. Ideea este ca lucratorii CRAP din toata tara asigura permanenta de la domiciliu si nu suntem cuprinsi in acest ordin pentru acordarea sporului de 40%…si la Neamt si peste tot, suntem planificati in continuare la permanenta… nici nu stim cum sa procedam…e discriminare…oare cand au facut ordinul, nu au cerut situatia efectiva din teren?…

  2. Nu s-ar reglementat problema la SAS -uri. Minciuni rasuflate din partea IGPR. Intrebati cum se lucreaza la Bacau, Dolj etc. Luptatorii sunt chemati de acasa fara sa fie trecuti pe dispozitia pe care se regasesc politistii care beneficiazacde sporul pentru permanenta. La Dolj secutristii reinvie periodic !

  3. Aveti toata dreptatea,este aceeasi bataie de joc la adresa oamenilor din CRAP,de ani de zile desi le-am spus de fiecare data sefilor din IGPR ca noi ,chiar daca suntem la subsol nu suntem prostii politiei si ca ei de acolo de sus pot cadea oricand daca se intampla ceva la arest,acolo jos.Probabil ,ca sedinta pt.aplicarea OMAI 78 s-a tinut cu IGPR in stilul caracteristic,vorbeste numai seful,iar sefii de CRAP nici nu au fost invitati,nefiind ,,operativi,,altfel nu cred ca Victor Corcoveanu,seful CRAP Dolj,ar fi tacut.Este unul din putinii meseriasi care mai sunt in sistem pe probleme de arest.Nu stiu de ce nu au sarit in sus si sindicalistii de la CRAP Dolj ,unii sefi sau in staful unor sincate ,dar timpul nu este trecut,este doar un ordin de ministru care poate fi modificat peste noapte.Eu unul,ca sa aduc un castig oamenilor i-as planifica in SDSL ,pe cei ce doresc sa faca un ban ori pt pensie,3-4 ore,cu pachete,vorbitoare ….intarire dispozitiv la activitati cu ppl si ar primi cei 75% plus libere.In rest,poti sa nu faci planificare de permanenta daca nu esti platit iar daca se iveste vreo escorta iei telefoanele la rand,pe cine gasesti sa chemi la serviciu.Daca nu gasesti ,sa dispuna seful IPJ cu cine se face escorta,ca el va fi amendat de instanta.Eu zic sa nu taceti.
    av.Lazar Valentin- fost sef CRAP MH

  4. Corect, pentru șefii din IGPR,suntem vectorul de imagine negativă din Poliția Română.
    O ultimă dovadă pentru respectul cu care suntem tratați,noi,cei care lucrăm in arest,este acest ordin 78/2017.
    Mereu trebuie să luptăm pentru drepturile noastre legale,în statul nostru de drept,prin acțiuni în instanță.
    Oare vom ajunge vreodată la NORMALITATE???

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută