ESTE OFICIAL! Sărbătorile legale nu sunt incluse în concediul de odihnă anual

Dreptul la concediu de odihnă este unul dintre drepturile fundamentale ale polițiștilor și este reglementat atât de Codul Muncii, cât și de legile speciale, respectiv Legea 360/2002 privind Statutul polițistului și  Hotărârea de Guvern nr. 1578/2002.

În conformitate cu dispozițiile art. 28, alin. 1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului cu modificările și completările ulterioare, polițistul are dreptul la concedii de odihnă, concedii de studii, învoiri plătite și concedii fără plată, în condiții stabilite prin hotărâre a Guvernului.

În baza acestei legi a fost emisă Hotărârea Guvernului nr. 1578/2002 privind condițiile în baza cărora polițiștii au dreptul la concedii de odihnă, concedii de studii, învoiri plătite și concedii fără plată, bilete de odihnă, tratament și recuperare.

 

Într-un răspuns emis de Ministerul Muncii și Justiției Sociale organizației noastre,  acesta confirmă că  prevederile art. 145, alin 3 din Codul Muncii se aplică și polițiștilor ”Sărbătorile legale în care nu se lucrează, precum și zilele libere plătite stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil nu sunt incluse în durata concediului de odihnă anual.

Dacă un polițist își planifică 5 zile de  concediu de odihnă în perioada 1-5 mai, acestuia trebuie să i se contorizeze  doar 4 zile de concediu,  deoarece ziua de 1 mai este declarată sărbătoare legală.

Menționăm că zilele declarate sărbători legale sunt:

  • 1 şi 2 ianuarie;
  • 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române;
  • Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paştelui;
  • prima şi a doua zi de Paşti;
  • 1 mai;
  • 1 iunie;
  • prima şi a doua zi de Rusalii;
  • Adormirea Maicii Domnului;
  • 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României;
  • 1 decembrie;
  • prima şi a doua zi de Crăciun;
  • două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

Am solicitat atât Ministerului Afacerilor Interne, cât și structurilor subordonate acestuia, aplicarea de îndată a  prevederilor legale în vigoare,  având în vedere că acest drept de care ar fi trebuit să beneficieze polițiștii, a fost eludat.

CITEȘTE AICI RĂSPUNSUL MMJS PENTRU EUROPOL

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

10 gânduri despre “ESTE OFICIAL! Sărbătorile legale nu sunt incluse în concediul de odihnă anual

  1. Totusi e o problema aici. Zilele de concediu sunt zile calendaristice nu zile lucratoare. Daca ar fi zile lucratoare atunci concediile ar fi mai mici ca si numar de zile.

  2. Am lucrat 26 ani si 10 luni în sistem și niciodată nu s-au scăzut din concediu zilele libere, aveai concediul de paște pierdeai asta era….

  3. Tic tac, dar faptul ca legea scrie 38 +7 zile calendaristice de concediu odihna platite si tu primesti maxim 30 zile platite si 15 neplatite, nu te deranjeaza deloc?

  4. Dacă se aplica la jandarmi si pompieri nu se aplica si militarilor din MAPN ? Jandarmi si pompieri au statut de militari .

  5. În referire la cele enunțate, înțeleg ca respectivele dispoziții sunt cu caracter obligatoriu pentru toate structurile M. A. I. indiferent de statut. În atarii condiții, de ce nu sunt precizate în prezenta și dispozițiile legi 80, cele ale legi 550 a altor legi ce fac obiectul STATUTULUI MILITAR și sunt inserate ca și temei de drept doar legea 360,?! Personal aștept o eventuala Erata prin care aceasta normalitate sa fie punctata astfel încât sa nu mai existe interpretări și discriminări!

Lasă un comentariu