Efectele Deciziei CCR 794/2016 asupra salarizării

În cursul anului 2016 au fost adoptate două Ordonanțe de urgență privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.Prima ordonanață, OUG 20/2016, a fost emisă în 08 iunie 2016, și a produs efecte începând cu 01 august 2016, iar cea de-a doua, OUG 43/2016, a fost publicată în M.Of. la 31 august 2016, adică la 4 saptămâni de la aplicarea OUG 20/2016.

Trecând peste faptul că, această manieră haotică în care Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, actualmente Ministerul Muncii și al Justiției Sociale, a provocat mai multă echitate și discriminare decât exista până la acel moment, noile reglementări au deschis cutia Pandorei și, implicit, au fost readuse în prim plan o serie de dezbateri pe marginea modului în care au fost stabilite salariile bugetarilor.

Printre prevederile cele mai controversate ale celor două acte normative se numără: stabilirea salariului la nivelul maxim aflat în plată la în cadrul aceleiași instituții/autorități publice, stabilirea nivelului maxim al salariului în cadrul aceleiași instituții/autorități publice fără să fie luate în calcul hotărârile judecătorești care au avut ca obiect litigii privind drepturile salariale, dar și stabilirea nivelului maxim de salarizare exclusiv în interiorul aceleiași instituții/autorități publice, fără a exista o raportare la alți ordonatori de credite din cadrul aceleiași familii ocupaționale.

Toate aceste noi prevederi, au determinat o serie de nemulțumiri și de reacții din partea personalului plătit din fonduri publice. Iar primii care au deschis acțiune având ca obiect emiterea actelor administrative de stabilire a nivelului maxim al salariului au fost magistrații Curții de Apel București, la data de 20.09.2016, dosar nr. 6415/2/2016 înregistrat pe rolul Curții de Apel București.

De asemenea, la primul termen de judecată, a fost invocată excepția de neconstituționalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1¹)-(1⁴) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr, 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, excepție care, nu în mod surprinzător, a fost dezbătută de colegii magistraților de la Curtea de Apel București în doar câteva săptămâni de la înregistrare.

Astfel, la data de 15 decembrie prin Decizia CCR 794/2016, este admisă excepția de neconstituțională a art. 3¹ alin. (1²) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 „Art. 3 (1²)În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.”

Iar pentru a înțelege cum stau lucrurile la acest nivel, este important de scos în evidență faptul că Ministerul Public, din care fac parte magistrații, a depus concluzii de admitere a excepției în privința acestui articol. În traducere liberă, tocmai cei care trebuiau să se opună acestei excepții, în calitate de reprezentanți ai „angajatorului”, adică ai Statului, au depus concluzii pentru ca aexcepția să fi admisă. Situație pe care în MAI, nu numai că nu o vom întâlni niciodată, ci mai degrabă vom avea în continuare situații în care reprezentanții MAI se vor da peste cap să mențină haosul existent privind salarizarea polițiștilor.

Să revenim însă la esențialul acestei Decizii, pentru că în conținutul pct. 26 și 32, pe care le regăsim în motivare se statuează anumite chestiuni de natură să producă schimbări semnificative în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice. În cuprinsul pct. 26, Curtea reține că, deși o hotărâre judecătorească, având ca obiect drepturi salariale, are efect inter partes (între părți), prin faptul că judecătorul interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală și clarifică sensul exact al normei, cu scopul de a defini „cu toată precizia”, voința legiuitorului. Practic, Curtea statuează că hotărârile judecătorești unde sunt interpretate norme generale, nu ar trebui să producă efecte numai pentru părțile din dosar.

Tot în acest sens, este și pct 30, pe care îl cităm, fără să mai fie nevoie să îl comentăm: „Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 3¹ alin. (1²) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situaţii profesionale identice, dar care nu au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizaţii de încadrare diferite (mai mici) faţă de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătoreşti, generând diferenţe în stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare. Or, tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă...”

Totodată, în cuprinsul pct. 32, Curtea stabilește printre altele că: „personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.”

Această ultimă motivare a CCR ne oferă nouă, sindicatelor, posibilitatea și fundamentarea, să cerem MAI ca polițiștii care prestează aceeași muncă și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, să fie salarizați la nivelul maxim aflat în plată, indiferent de funcția pe care o are sau de structura din care face parte. Iar în MAI, există cea mai mare discriminare de la nivelul familiilor ocupaționale, în sensul că s-a ajuns în situația în care agenții de poliție și ofițerii de poliție îndeplinesc aceleași sarcini, în aceleași condiții, dar sunt salarizați diferit.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL