Cum se acordă “sporul pentru condiții de pericol deosebit” polițiștilor

Așa cum v-am  prezentat și în materialele precedente,și astăzi, vă  vom oferi câteva  detalii despre modul de acordare a  “sporului pentru condiții de pericol deosebit sau  vătămătoare” pentru polițiști.

Acest spor a fos introdus în legislația specifică polițiștilor prin OUG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, având ca norme de aplicare  OMAI 132/2004.

În momentul de față, acest “spor” nu mai există, ci a fost inclus în salariu de bază, actualul salariu de  funcție, ca sumă compensatorie tranzitorie, începând cu data de 01.01.2010 prin OUG 1/2010, însă el își păstrează procentele de acordare.

1. Spor de până la 30%

– personalul din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, Secretarul General și adjuncții acestuia, precum și personalul din conducerea direcțiilor asimilate aparatului central.
–   personalul din unitățile speciale de intervenție ale poliției.
–   personalul cu atribuții specifice pe linia  deordine  publică din cadrul poliției.
–  personalul cu atribuții specifice de poliție judiciară, cercetări penale, combaterea crimei organizate și antidrog, precum  și investigarea fraudelor.

2. Spor de până la 25%

–   directorul de cabinet, consilierii ministrului, personalul cu sarcini de inspecții și controale de specialitate din aparatul central al Ministerului Afacerilor Interne.
–   personalul cu atribuții specifice pe linia supravegherii operative și investigații, precum și cel cu atribuții specifice Institutului de Criminalistică, din cadrul poliției.
– personalul care asigură paza, supravegherea, escortarea și asistența medicală a condamnaților, reținuților si arestaților preventiv .

3. Spor de până la 20%

–  personalul din conducerea celorlalte unități ale Ministerului Afacerilor Interne cărora li se aplică Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului (exclusiv  inspectoratele teritoriale și sectoarele Poliției de Frontieră)
– personalul cu atribuții specifice pe linia poliției rutiere, transporturi, arme, explozivi și substanțe toxice, din cadrul Poliției Române.
–  personalul cu atribuții specifice din direcția pentru combaterea infracțlionalității transfrontaliere, combatere și cercetări penale care își desfășoară activitatea în cadrul Punctelor de poliție de frontieră aeroportuare.

4. Spor de 15%

–   celelalte categorii de personal din Ministerul Afacerilor  Interne

Ei bine, după cum observați, din  categoriile de personal enumerat, beneficiar al “sporului pentru condiții periculoase”, cei din conducerea MAI primesc un spor  maxim de 30%,  la fel ca polițiștii din cadrul  structurilor de ordine publică și cei din cadrul poliției judiciare, în timp ce polițiștii rutieri primesc  un spor  de numai 20%.

Nu putem pune sub nicio formă pe același palier aceste categorii de personal, având în vedere riscul și pericolul la care sunt supuși polițiștii din stradă care  țin piept infractorilor și contravenienților, comparativ cu pericolul la care se expun  șefii din MAI.

Mai mult de atât, polițiștii de frontieră operativi din cadrul Poliției de Frontieră Române, care execută misuni pe fâșia de protectie a frontierei sau  care execută controlul de frontieră în cadrul punctelor poliției de frontieră, fie ele aeroportuare, rutiere, feroviare, fluviale sau maritime, în condiții vitrege de  +40 de grade vara și  – 20  de grade iarna, au fost încadrați la  “celelalte categorii de personal din MAI”  pentru care se acordă un procent de doar 15%.

Nu putem considera decât ca fiind o bătaie  de joc la adresa polițiștilor de frontieră ale căror atribuții sunt de a   combate migrația ilegală, de a se asigura că persoanele care  trec frontiera de stat a României îndeplinesc condițiile legale, categorie de personal pentru care “pericolul deosebit” este incomensurabil, comparativ cu  pericolul  celor  din conducerea MAI .

Vă vom lasă pe voi să apreciați care este “pericolul deosebit” pentru un  polițist operativ, fie el de frontieră sau din cadrul poliției naționale  și care este pericolul pentru un polițist din cadrul structurilor de conducere din cadrul MAI  sau al inspectoratelor generale, unde o mare parte dintre ei  au văzut infractori  cel mai probabil doar în filmele de acțiune de la cinema. Mai mult de atât,  poate ne va lămuri chiar ministru Carmen Dan, referitor la  această dilemă cu care se confruntă polițiștii.

Așteptăm pe adresa de email sindicateuropol@gmail.com sau direct pe pagina de facebook Sindicat Europol, sugestii și propuneri de modificare a anexei  care reglementează distribuirea procentelor specifice sumei compensatorii tranzitorii – spor pentru pericol desosebit.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Cum se acordă “sporul pentru condiții de pericol deosebit” polițiștilor

Distribuie

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută