Carmen Dan vrea militarizarea Poliției. Se pregătesc măsuri dure

Nu de puține ori am sesizat faptul  că modificarea Statutului polițistului este esențială și că forma actuală este una ce trebuie să suporte modificări consistente. Decizia CCR emisă la începutul acestei luni, a dat posibilitatea și pretextul Ministerului Afacerilor Interne să scoată de la naftalină proiectul Statutului Polițistului pentru a fi supus dezbaterii publice și în același timp, pe baza propunerilor avansate, ne demonstrează cu câtă ardoare își dorește Carmen Dan controlul absolut.

De remarcat este faptul că acest proiect nu este unul și același cu cel care a fost dezbătut cu organizațiile sindicale la sfârșitul anului 2017 în cadrul grupurilor de lucru, ci este o formă modificată în proporție de 80% ce  conține foarte multe schimbări care i-ar face geloși pe cei mai înverșunați comuniști. Polițiștii vor fi puși în fața unei situații de supunere mascată și orice încercare de a se împotrivi sistemului va fi aspru pedepsită cu una dintre prevederile propuse de MAI în cadrul acestei Ordonanțe de urgență. 

Spunem asta în măsura în care multe dintre viitoarele prevederi ce ar putea fi introduse, ar face din polițist un personaj obedient și fără drept la replică și mai mult de atât, politica pumnului în gură ar reprezenta principalul atribut al conducerii. Introducerea unor noi prevederi prin care polițistul să fie pus la dispoziție când față de acesta s-a dispus efectuarea cercetării disciplinare, nu  va face decât să creeze o stare de nesiguranță în rândul polițiștilor, ca nu cumva să deranjeze vreun “meneger” și să fie cercetați prealabil, “polițistul este pus la dispoziție când față de acesta s-a dispus efectuarea cercetării prealabile…”. Această formă de „suspendare” a polițistului a făcut și obiectul unei decizii a CCR despre care deja am scris într-un material precedent.

O altă situație în care polițiștii cu funcții de conducere  vor fi eliberați din funcții ca urmare a unor “controale cu dedicație” va  face ca aceștia să nu deranjeze și să facă ceea ce se dictează de la centru, că altfel își vor pierde funcția pentru considerente pur arbitrare și subiective“polițistul este eliberat din funcția de conducere în situația în care nu mai sunt întrunite condițiile necesare pentru îndeplinirea funcției de conducere că urmare a exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor managerial”.

Aceste modificări nu sunt decât niște forme de constrângere  pentru polițiști, care vor amplifica haosul instituțional existent și vor transforma ministerului într-o adevărată instituție de forță. Nu vrem să revenim cu 15 ani în urmă, pe vremea  când poliția era militarizată iar metehnele comunistoide, prezente și azi la unii “menegeri”, să se reactiveze si să-i transforme pe polițiști în  niște instrumente ce vor fi folosite după interesul personal și cel de partid.

Deși în grupurile de lucru cu organizațiile sindicale s-a stabilit în mod clar mărirea ariei, până la 30 km pentru acordarea compensației de chirie plafonate pe localități, pentru a elimina situațiile discriminatorii actuale dintre ofițeri și agenți, Ministerul Afacerilor Interne a evitat pe cât se poate acest aspect esențial pentru polițiști și a acordat o atenție sporită doar prevederilor care sunt de fapt în defavoarea polițiștilor.

In altă ordine de idei, ca element pozitiv adus de această modificare a Statutului, de altfel și singurul, avem situația în care  polițiștii care vor intra în corpul ofițerilor de poliție ca urmare a unui program de studii, formă de învățământ cu frecvență redusă în cadrul Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» li se va acorda gradul profesional în funcție de vechimea în structurile Ministerului Afacerilor  Interne, astfel:

a) sub 5 ani – subinspector de poliție

b) între 5 și 10 ani  inspector de poliție

c) peste 10 ani – inspector principal de poliție

Deși anul trecut am fost singura organizație sindicală care a susținut acest demers, lovindu-ne la acel moment de o înverșunarea celorlalți lideri pensionari care au fost împotriva acestei modificări, iată că MAI a conștientizat că este firesc și oportun să nu creeze o discriminare între agenții trecuți în corpul ofițerilor prin examene tip TCO și cei proveniți din Academia de Poliție, forma frecvență redusă.

Mai mult de atât, ca urmare a memoriilor trimise către MAI, de către organizația noastră,  pentru polițiștii care au fost admiși într-o altă instituție de formare profesională inițială a Ministerului Afacerilor Interne, cât și pentru cei admiși la un program de studii de licență, la zi, în cadrul Academiei de Poliție, aceștia vor completa anagajamentul inițial printr-un act adițional si nu vor mai fi puși în situația de a plăti perioada de școlarizarea inițială.

De asemenea, este prevăzută o normă tranzitorie, astfel încât de aceste prevederi să poată beneficia și polițiștii care, la dată întrării în vigoare a actului normativ, se vor afla în situațiile menționate  de imputare  a sumelor  pentru perioada scolarizarii şi nu au restituit cheltuielile efectuate. Nu vom acceptă sub nicio formă ca drepturile polițiștilor să fie călcate în picioare și orice prevederi menite să vulnerabilizeze independența profesiei de polițist le vom ataca vehement.

În cadrul dezbaterii publice a Statutului polițistului care urmează să aibă loc în data de 25 mai, vom solicita eliminarea modificărilor care ar putea subjuga activitatea polițistului. Până atunci așteptăm în continuare propunerile voastre pe adresa de email sindicateuropol@gmail.com , fie direct pe pagina de facebook “Sindicat Europol”

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sindicatul EUROPOL: Carmen Dan vrea militarizarea Poliției. Se pregătesc măsuri dure

Distribuie

9 răspunsuri

  1. Nu este corect nici faptul ca agentilor de politie care au trecut in corpul ofiterilor in iunie 2016 si in 2017 sa li se acorde gradele profesionale conform legii in vigoare la acea data si sa ramana in continuare subinspectori chiar daca au mai mult de 10 ani vechime in MAI

    1. Nu va rămâne așa, stai calm. O simplă acțiune în instanță va rezolva și discriminarea asta evidentă, plus MAI va cheltui pe judecată mult mai mulți bani decât încearcă să economisească nerecunoscand vechimea celor care au promovat examenele de TCO, anterior intrării în vigoare a modificărilor ăstora.

  2. Ca și propunere pt noul statut al polițistului, doamna ministru Carmen Dan, ar trebui sa propună și sporul pentru plata aferenta agenților de politie cu studii superioare, asa cum doamna Olguta Vasilescu a promis inițial în legea salarizării unitare. Ar elimina astfel o nedreptate discriminatorie între cei care au apucat acest spor pana în 2006 și cei care au terminat ulterior facultatea, cât și între polițiști și alte categorii de salariați care beneficiază în prezent de acest spor.

  3. Nici cu statutul de “funcționar public cu statut special” nu mi-e rușine, suntem asimilați trântorilor de prin birourile aparatului central și a celor de la primării. Nici militar, dar nici funcționar public, că eu nu plimb mape și nici nu capsez hârtii…

  4. Poate se va modifica ceva si legat de promovarea in functii, respectiv sa se revina la legislatia anterioara si sa nu mai trebuiasca sa stai 7-8 ani sa treci prin toate treptele de ofiter pana ajungi pe functia pe care ai luat examen sau ai fost numit.

  5. Stimați colegi, reprezentanți ai acestui sindicat, vă supun atenției următoarea propunere: legiferarea prin statut, în mod expres, a drepturilor polițistului la ieșirea la pensie, adică acele salarii compensatorii. Vă rog frumos.Interesele sunt comune, așadar susțineți împreună toate sindicatele această propunere.

  6. Transformarea compensației lunare pentru chirie în plata unui procent din rata creditului ipotecar,prin care polițistul işi cumpără /construiește o singură dată în timpul carierei A FOST ABANDONATĂ!? Era şi rămâne o propunere excelentă, motivatoare pentru tinerii polițiști! Trebuie reglementată clar prin Statutul polițistului şi in mod nediscriminatoriu! Ofițerii şi agenții de poliție să beneficieze de o sumă identică pt. chirie; o valoare medie de piață a chiriei lunare în funcție de localitatea în care lucrează!

  7. Referitor la pensionare! Parerea mea este ca un politist cu o vechime de 25 ani, fara scoala militara, dar care nu a implinit varsta de pensionare, ar trebui sa beneficieze de drepturile legale pentru a putea iesi la pensie! Adica unul cu varsta de 48 ani si o vechime de 19 sau 20 ani, poate!!!! Nu mi se pare corect, atata timp cat ai lucrat in operativ…..practic, intervine si uzura!! Concluzia….ai 20, 25 ani vechime, sa poti iesi cu toate drepturile, fara a se tine cont de varsta, ca poate ai plecat pe bancile scolii militare de la o varsta frageda!!!

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută