Care sunt condițiile în care polițiștii pot fi promovați

Încadrarea polițiștilor pe funcții de execuție  sau promovarea acestora cum era vechea denumire este reglementată la art. 22, alin. 4 din Legea 360/2002 privind Statutul polițistului ”polițiștii se încadrează în funcții de execuție prevăzute în statele de organizare cu grade profesionale egale sau mai mari cu cel mult 3 trepte față de cele pe care le au”.

Prin Nota Raport nr.368091/17.09.2018 a Direcției Generale Financiare din cadrul MAI, privind încetarea prevederilor Notei Raport  nr. 351510/28.02.2018 privind  instituirea unei măsuri privind încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin bugetul pe anul 2018,  ministrul afacerilor interne, Carmen Dan a aprobat analizarea la nivelul fiecărui ordonator de credite a posibilității demarării procedurilor privind promovarea pe funcții, grade sau trepte profesionale a personalului și ocuparea prin transfer sau detașare  potrivit prevederilor legale în vigoare, în funcție de fondurile  repartizate suplimentar la titlul I Cheltuieli de personal, ca urmare a aprobării rectificării bugetului pe anul 2018.

Din cuprinsul art. 22, alin. 4 din  Legea 360/2002 privind Statutul polițistului ”polițiștii se încadrează în funcții de execuție prevăzute în statele de organizare cu grade profesionale egale sau mai mari cu cel mult 3 trepte față de cele pe care le au”, reiese faptul că există posibilitatea ca polițiștii să fie încadrați pe funcții, însă nu reprezintă o obligație  în sarcina șefului  cu competență de gestiune a resurselor umane de a face numirea acestora  în funcții superioare de execuție. Polițiștii pot fi încadrați cu o treaptă, două, trei sau niciuna.

Astfel că, numirea pe funcții superioare se face la propunerea șefului nemijlocit, cu acordul șefului structurii și cu aprobarea persoanei competente  să emită actul administrativ. Propunerea  se face printr-o notă de fundamentare care nu poate depăși limitele prevăzute la art. 22, alin. 4 din Legea 360/2002 și până la cel mult  nivelul maxim al funcției cu care este prevăzut postul în ștatul de organizare, cât și argumentele pe care se bazează propunerea (activitatea profesională, rezultatele obținute, situația disciplinară, vechimea în structură, cât și evaluările de serviciu).

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a ”furat” startul   încadrarilor  pe funcții superioare a polițiștilor, cu data de 15 octombrie fiind finalizate o buna parte dintre acestea, încadrarea făcându-se cu numărul maxim de trepte corespunzătoare fiecărei situții în parte, iar după data de 5 noiembrie urmând și celelalte inspectorate, respectiv Inspectoratul General al Poliției Române si Inspectoratul General pentru Imigrări.

Dacă aveți orice nelămurire cu privire la modul de încadrare pe funcții, nu ezitați să ne scrieți, fie pe adresa de email sindicateuropol@gmail.com, fie direct pe pagina de facebook Sindicat Europol.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

 

Sindicatul EUROPOL: Care sunt condițiile în care polițiștii pot fi promovați

Distribuie

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută