Impactul măsurilor fiscal-bugetare asupra drepturilor salariale

În urma emiterii succesive a actelor normative ce generează o serie de măsuri fiscal-bugetare ce impactează veniturile salariale ale angajaților din sistemul bugetar, vă prezentăm în mod succint o serie de aspecte relevante care vizează implicit anumite majorări sau componente ale veniturilor personalului angajat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru anul 2024, astfel: PREVEDERI PRIVIND […]

Ședință la MAI pentru drepturile polițiștilor

În cursul acestei zile, începând cu ora 10:00 la sediul Ministerului Afacerilor Interne a aut loc o ședință de lucru prezidată de viceprim-ministrul Cătălin Predoiu la care au participat organizațiile sindicale, secretarii de stat și reprezentanții direcțiilor generale din cadrul MAI. Principalele probleme abordate de reprezentantul Sindicatului Europol au fost reprezentate de inechitățile salariale, existând […]

Actualizarea salariului de grad-demers comun al Sindicatului EUROPOL și SNPP

Într-un demers comun, Sindicatul EUROPOL și Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare cer miniștrilor de resort asumarea, inițierea și susținerea demersurilor legislative necesare pentru actualizarea valorii salariului de grad și respectiv plata efectivă a restanțelor calculate: Material EUROPOL – SNPP privind calculul valorii reale a salariului de grad precum și sumele restante de achitat personalului […]

O nouă echipă la Filiala Argeș a Sindicatului EUROPOL

Astăzi, începând cu ora 13:00, în sala de ședințe a IPJ Argeș a avut loc alegerea noii echipe ce va coordona Filiala Argeș a Sindicatului Polițiștilor Europeni EUROPOL pentru următorii 4 ani. Pe parcursul ședinței s-a evidențiat dorința de implicare în activitatea sindicală a polițiștilor tineri cât și a celor care au o experiență considerabilă […]

Alegeri pentru Filiala Argeș a Sindicatului EUROPOL

În data de 15.01.2024, începând cu ora 13:00, la sediul IPJ Argeș sunt așteptați membrii Sindicatului Polițiștilor Europeni EUROPOL, dar și polițiștii care nu au aderat încă la organizație, pentru a participa la procesul de alegere a noii echipe ce va coordona Filiala Argeș a Sindicatului Polițiștilor Europeni EUROPOL. Procesul electiv va avea drept scop […]

IPJ Constanța poate pierde 450 de polițiști în câteva zile

După anunțul, deja celebru, de „desființare” a IPJ Constanța în 45 de zile, care deja se derulează de peste 4 luni, noua organigramă a IPJ Constanța urmează să intre în vigoare în data de 15.01.2024. În noua organigramă nu există elemente de noutate, notabile, care să revoluționeze sistemul de poliție, și nici nu era posibil […]

A fost constituită Filiala Europol Sector 6 din cadrul Poliției Capitalei

Astăzi, începând cu ora 12:00, în sala de ședințe a Secției 22 Poliție din cadrul DGPMB a avut loc ședința de constituire a Filialei Sector 6 a Sindicatului Polițiștilor Europeni EUROPOL. În cadrul acestei activități au fost purtate discuții ce țin de pregătirea profesională, drepturile salariale, dar și sincopele legislative  întâmpinate de polițiști cu ocazia […]

La IPJ Giurgiu se impune norma de amenzi

Deciziile manageriale heirupiste, fără fundament și fără a ține cont de concluziile rezultate din consultările cu proprii angajați, întotdeauna conduc la scăderea performanței în ceea ce privește modalitatea de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu, având în vedere că schimbările subite de la locul de muncă sunt generatoare de factori stresori suplimentari. Un astfel de management […]

Decontarea serviciilor turistice pentru perioada noiembrie-decembrie 2023

Una dintre problemele generate de actuala guvernare la finalul acestui an a fost reprezentată de imposibilitatea decontării serviciilor turistice pentru angajații sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională când practic, decidenții politic au lăsat descoperită din punct de vedere legislativ perioada noiembrie-decembrie 2023, pe lângă faptul că actualizarea sporului de pericol și plata sentințelor […]

Polițiștii din Sectorul 6 vor avea Filială a Sindicatului EUROPOL

În data de 18.12.2023, începând cu ora 12:00, în sala de ședințe a Secției 22 Politie din municipiul București sunt așteptați membrii Sindicatului Polițiștilor Europeni EUROPOL, dar și polițiștii care nu au aderat încă la organizație, pentru a participa la constituirea Filialei  Sector 6 a Sindicatului Polițiștilor Europeni EUROPOL. În cadrul ședinței de constituire se […]

Caută