Așa va arăta procesul-verbal de contravenție

În  Monitorul Oficial al României nr. 1000 din 27.11.2018 a fost publicat Ordinul MAI pentru stabilirea modelului de proces-verbal de constatare a contravenției, utilizat în activitatea de control în domeniul circulației de drumurile publice. Ordinul a fost emis ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 203/2018 privind unele măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale, de modificare și completare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 2/2001 și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002.

Reamintim faptul că procesul-verbal de constatare a contravenției este titlu de creanță și înștiințare de plată, astfel că, noul model de proces-verbal nu  mai cuprinde mențiuni cu privire la comunicarea înștiințării de plată.

De asemenea, au fost introduse mențiunile referitoare  la posibilitatea achitării în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal a jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege.

În situația în care  constatarea contravenției se face de către agentul constatator direct sau cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, se folosește modelul de proces-verbal din anexa 1 .

Îm situația în care constatarea contravenției se face exclusiv  cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate sau mijloacelor tehnice omologate și verificate metrologic, se folosește modelul de proces-verbal din anexa 2.

Atașăm  cele 2 anexe cu modelul de proces-verbal.

Sindicatul EUROPOL: Așa va arăta procesul-verbal de contravenție

Distribuie

Un răspuns

  1. Va intreb inca o data daca ati facut demersuri la guvern pentru actualizarea normei de hrana.? Dupa ce ca suntem ultimii la mariri salariale, am pierdut si cateva sute de lei in cursul acestui an prin neactualizarea normei de hrana. In schimb, privilegiati legii salarizarii adica sanatatea si invatamantul se intrec in drepturi si venituri castigate…..cand primesc salarii substantiale,…… cand primesc sporuri noi introduse. Ma refer la faptul ca sanatatea are un proiect sustinut de ministrul de resort care a trecut de prima camera a parlamentului care ocoleste legea salarizarii si prin care se introduc noi sporuri angajatilor din sistem sau se maresc sporurile deja existente, iar invatamantul va primi de la 1 decembrie un spor de suprasolicitare neuropsihica in cuantum de 10% din salariul de baza pentru aproximativ 250.000 de salariati. De asemenea, tot invatamantul va primi de la 1 ianuarie 2019 sporuri pentru conditii vatamatoare de munca….de parca ar lucra cu infractorii sau si-ar pune viata in pericol la locul de munca.In concluzie, ne-au depasit la salarii si acum ne intrec si la sporuri…. Totodata,in momentul in care se va mari salariul minim, parlamentarii isi vor actualiza instantaneu toate drepturile( diurne, cazare, transport, indemnizatii) la noul salariu….De aceea va solicit sa faceti demersuri pentru actualizarea normei de hrana ca banuiesc ca la noi nu se vor introduce sporuri noi, nu se vor mari cele existente, iar faimoasa marire salariala din luna ianuarie va fi in jur de 300 de lei la net.

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută