Am sesizat neregulile cu privire la mutarea polițiștilor

Dacă săptămâna trecută adjunctul inspectorului general al Poliției Române transmitea, în cadrul videoconferinței organizate inspectorilor șefi ca până la data de 15.10.2018 să trimită centralizat situația rapoartelor de mutare existente la nivelul unităților de poliție pentru ca în funcție de acestea să se poată face repartiția promoției de agenți din școlile de profil, ei bine, în teritoriu inspectorii șefi și împuterniciții inspectorilor șefi au dat ignor acestei dispoziții.

Așa cum era firesc, conform notei de ședință, aceștia aveau obligația să primească, înregistreze și să întocmească situații cu intențiile existente cu privire la mutarea personalului propriu de la o unitate la alta, însă începând de săptămâna trecută, toate rapoartele depuse de polițiști au primit rezoluția ”NU SE APROBĂ”, ceea ce ne duce cu ideea că în data de 15.10.2018, în urma centralizărilor, concluzia va fi: ”nu sunt rapoarte de mutare la nivelul inspectoratelor”.

Cel mai vizibil caz sesizat de colegii noștri este cel de la IPJ Ialomița unde zilele trecute, toate cele 46 rapoarte de mutare au primit rezoluția ”NU”. Această atitudine demonstrează pe de o parte că dispozițiile IGPR sunt ignorate și luate în derâdere de către șefii de inspectorate  iar pe de altă parte, aceștia își bat joc de problemele reale ale subalternilor care doresc să își reîntregească familia, care au în îngrijire părinți lipsiți de ajutor sau care sunt încercați de tot felul de alte probleme delicate. Chiar și la nivelul Poliției Capitalei, după ce colegii au început să depună rapoarte de mutare, fără să mai aștepte să vadă dacă pot fi identificate soluții, directorul a refuzat pe bandă rulantă toate rapoartele care nu au fost însoțite de telefoane, intervenții sau de un minim „lobby”.

Suntem conștienți de faptul că nu toate rapoartele de mutare pot fi soluționate favorabil, însă rezultatul final al acestui demers pe care noi îl susținem trebuia să îl vedem doar după data de 15.10.2018, după centralizarea tuturor rapoartelor și după ce se primea confirmarea de la nivelul IGPR cu numărul de agenți care vor fi repartizați la nivelul fiecarui inspectorat județean.

Toate aceste întâmplări nu fac decât să lase un gust amar polițiștilor care s-au săturat să fie bataia de joc a managerilor, iar concluzia pe care o tragem este că orice este bun și în avantajul polițiștilor, nu poate fi pus în aplicare sau mai bine spus, nu se vrea să se pună în aplicare.

Față de aceste aspecte, am solicitat inspectorului general Ioan Buda să se implice în această chestiune și i-am transmis punctual sesizările primite din partea voastră cu privire la atitudinea inspectorilor.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Am sesizat neregulile cu privire la mutarea polițiștilor

Distribuie

7 răspunsuri

  1. Aceste mutari sunt valabile si pentru politia de frontiera romana … deorece aceeasi problema este si aici … nu permit mutarea agentilor pt a intemeia o familie unde doresc ei …. va rog sa imi confirmati …

    1. Buna ziua.Am transmis o solicitare similara si catre IGPF cu privire la aceste mutari, pentru a se tine cont de situatiile de acest gen.

  2. Si ma puteti anunta si pe mine sau sa imi scrieti pe site cand o sa primiti raspunsul pt ca as dorii sa ma transfer …

  3. Tb sesizat urgent MAI si IGPR cu privire la flitul dat de IPJ-uri.Corect ar fi ca sa fie scolarizati elevi dupa necesitatea locurilor de la fiecare inspectorat,iar judetul dupa scoala sa i-si ia politistii nu acestia sa fie aruncati prin toate colturile tarii

  4. Din păcate îi doare undeva pe marii șefi de inspectorate de noi agentii. Din afară se vede frumos dar în interior nu mai este așa…tot P.C.R-ul e la putere,așa că dacă nu ai pe nimeni ești fiul ploii.

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută