Alegeri pentru Filiala Europol Garda de Coastă Constanța

Pe final de an, vă informăm că luni, 28.01.2019, începând cu ora 13:00, în Sala Spaniolă a Gărzii de Coastă, se vor organiza alegeri pentru completarea structurii de conducere a Filialei Garda de Coastă Constanța a Sindicatului EUROPOL. 

În cadrul întâlnirii, vor fi dezbătute efectele legislației salarizării, modul de abordare a demersurilor de revendicare a drepturilor salariale, dar și proiectele pe care colegii noștri le vor avea în prim plan în anul 2019.

Pentru cei interesați, care vor să se implice în activitatea sindicală, pot trimite candidaturile până la data de 28.01.2019, pe orice cale de comunicare și corespondență. Ne dorim să avem cât mai mulți colegi alături pentru a putea să reprezentăm cu succes interesele polițiștilor de frontieră de la nivelul Gărzii de Coastă Constanța.

Până la data întâlnirii, pentru orice detalii sau informații ne puteți scrie pe pagina de facebook sau pe adresa de e-mail sindicateuropol@gmail.com. De asemenea, puteți adera online la organizația noastră accesând linkul http://sindicateuropol.ro/vreau-sa-devin-membru/.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului EUROPOL

Sindicatul EUROPOL: Alegeri pentru Filiala Europol Garda de Coastă Constanța

Distribuie

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută