Admiterea din toamnă în școlile de poliție, amânată

În ultimele zile am primit zeci de mesaje pe adresa organizației noastre cu privire la desfășurarea concursurilor de admitere în școlile de agenți poliție, fapt pentru care ținem să precizăm că din discuțiile avute cu reprezentanții Direcției Generale Management Resurse Umane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, următoarea sesiune de admitere  va fi în luna ianuarie 2020.

Având în vedere măsurile luate de către MAI, privind reducerea deficitului de personal prin susținerea anuală a doua sesiuni de admitere, s-au decalat perioadele de admitere, astfel că în momentul de față sunt două serii de elevi care vor absolvi cursurile la diferență de aproximativ 2 luni, luna septembrie  respectiv  luna noiembrie.

Față de anii precedenți, anul acesta a fost o singură sesiune de admitere, cea din luna ianuarie, chiar dacă nevoia de personal este acerbă, lipsa personalului fiind resimțită în unitățile de poliție unde încă mai există doar câte o patrulă pe o rază teritorială destul de mare.

Astfel, următoarea sesiune de admitere va fi în luna ianuarie 2020, ci nu în luna septembrie a acestui an ,cum de altfel așteptau mulți  candidați, calendarul concursului de admitere fiind similar cu cel din anul precedent. În luna noiembrie se vor depune cererile de înscriere la unitățile de recrutare, respectiv Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratelor Județene de Poliție/Inspectoratelor Teritoriale ale Poliției de Frontieră, urmând apoi examinarea medicală și testarea psihologică, iar susținerea probelor eliminatorii, cât și proba de verificare a cunoștințelor să se țină la începutul lunii ianuarie 2020.

Precizăm că pentru admiterea la Academia de Poliție ” Alexandru Ioan Cuza” se va menține același calendar de admitere ca în anii precedenți.

Condiții și criterii specifice privind recrutarea candidaților: 

1. Condiţiile legale de recrutare a candidaţilor:
a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic. Îndeplinirea acestei condiţii se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu.În cazul în care se constată neîndeplinirea condiţiei, procedura de recrutare încetează pentru candidatul respectiv. Evaluarea psihologică se susţine înaintea examinării medicale.
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;
f) să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat;
g) să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;
h) să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
j) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
k) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege.

2. Criteriile specifice pentru recrutarea candidaţilor:
a) să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară;
b) să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
c) să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ.
d) candidaţii care au fost declaraţi “admis” la concursul de admitere în instituţiile de învăţământ nu trebuie să aibă calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: Admiterea din toamnă în școlile de poliție, amânată

Distribuie

11 răspunsuri

    1. Inca nu avem informatii in acest sens. Exista insa intentii de concepere a unui nou ansamblu de testari fizice.

  1. Se ştie ceva referitor la perioada de şcolarizare? Va rămâne tot 1 an sau se revine la perioada de 2 ani? Mulțumesc!

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută