A crescut contrabanda cu leuștean.Polițiștii locali au propriul statut

Descoperirea a sute de kilograme de droguri în Marea Neagră e pistol cu apă pe lângă ”contrabanda” cu leuștean pe care o fac bunicuțele în piețe sau la colțul străzii, astfel că Senatul României a luat măsuri radicale, iar astăzi, în ședință, a adoptat tacit propunerea legislativă privind Statutul poliţistului local, pentru a eradica această practică de ”fraudare” a statului.

Inițiatorii acestui proiect, nimeni alții decât cei aflați la putere,  ne uimesc pe zi ce trece, aceștia susţinând ”necesitatea unui astfel de act normativ prin natura şi complexitatea muncii depuse de poliţistul local care presupune efort fizic şi psihic prelungit motiv pentru care trebuie asigurate drepturi similare celorlalte structuri de ordine publică.” Proiectul legislativ urmează să fie dezbătut şi votat în plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională.

Cât despre conținutul ”statutului”, acesta este un copy-paste grosolan al Legii 360/2002 privind Statutul polițistului. Nu a fost de ajuns că localii au copiat uniforma, insignele, inscripționarea mașinilor, aceștia au copiat și prevederile din legislația specifică Poliției Române. Mai mult de atât, în timp ce Poliția Română se confruntă cu o serie de lipsuri (dotare logistică precară, sedii de poliție ca în Evul mediu și o salarizare neconformă cu riscurile la care sunt supuși), polițiștii locali, prin grija primarilor, au în dotare mașini noi, își desfășoară activitatea în locații noi și au salarii mult peste polițiștii MAI-ului, că pe mulți îi face să se întrebe: De ce aș deveni polițist, când aș putea fi un veritabil ”local”?
Acum, pe bună dreptate, le înțelegem frustrarea  săracilor politicieni care s-au cam săturat de polițiștii  care le rețin  permisul de conducere când depășesc viteza sau care îi plimbă în regim ”uber” când sunt duși la ”beciul domnesc”, așa că stimați colegi, fiți atenți că factorul politic ”are grijă” de voi.
Vă atașăm proiectul de act normativ adoptat de Senat pentru a vedea și voi că practica copy-paste funcționează la Poliția Locală.
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului Europol

Sindicatul EUROPOL: A crescut contrabanda cu leuștean.Polițiștii locali au propriul statut

Distribuie

Un răspuns

Adaugă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută